Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Darius Vâlcov, fost consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă şi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai fostului preşedinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, ar fi plagiat un sfert din teza de doctorat în finanţe fără să indice vreo sursă, a decis Comisia de Etică şi Deontologie Profesională de la Academia de Studii Economice (ASE).

 

Verdictul ASE a fost dat în urma unei analize declanșate după ce Press One a dezvăluit că teza lui Vâlcov este plagiată.

”49,72 pagini, reprezentând 23,45% din cele 212 pagini propriu-zise ale tezei de doctorat, respectiv 49,72% din cele 100 de pagini supuse analizei, sunt expresia unui caz de plagiat, aşa cum este acesta definit de prevederile Legii 206/2004 aplicabile la data susţinerii publice a tezei de doctorat”, se arată în raportul Comisiei de Etică a ASE.

Decizia de plagiat a fost luată în data de 26 iulie 2019 de către toţi cei 11 membri prezenţi, însă abia la finalul săptămânii trecute a fost făcută publică pe site-ul ASE, notează Press One.

Fostul consilier al premierului Dăncilă nu a răspuns invitației lansate de Comisia de Etică și nu s-a prezentat pentru a-şi susţine poziţia faţă de acuzaţiile aduse şi pentru a se apăra. 

Back To Top