CN CFR SA a fost condamnată definitiv, de Curtea de Apel Alba Iulia, într-un dosar de vătămare corporală din culpă deschis după un accident petrecut în 2014 și soldat cu rănirea gravă a unei femei, căreia i-a fost amputată o mână. Procurorii au arătat că, la apel, instanța a decis să reducă semnificativ suma consemnată ca amendă civilă pentru companie, de la 1,2 milioane de lei la numai 75.000 de lei.
Conform hotărârii definitive, amenda penală pe care o mai are plătit CFR SA reprezintă puțin peste 6% din cuantumul inițial, stabilit de prima instanță care a judecat cazul. "Prin Decizia penală nr. 633/2019 din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosarul penal nr. 2174/240/2017, a fost admis apelul declarat de inculpata Compania Națională Căi Ferate CFR SA împotriva sentinței penale nr. 21/04.03.2019 a Judecătoriei Hațeg, instanța de apel dispunând reducerea pedepsei de la 1.200.000 lei amendă penală la 75.000 lei amendă penală înlăturarea pedepsei complementare prev. de art. 136 alin. 3 lit. f Cod penal, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței apelate. Menționăm că, prin sentința penală nr. 21/04.03.2019 a Judecătoriei Hațeg, Compania Națională de Căi Ferate «C.F.R.» S.A. a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă la 1.200.000 lei amendă (5.000 lei x 240 de zile amendă). De asemenea, instanța a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a afișării în extras a hotărârii definitive de condamnare, respective a dispozitivului acesteia, în toate stațiile C.F.R. de pe teritoriul țării, pentru o perioadă de trei luni", a anunțat, luni, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție.
Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R." S.A. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul procurorilor Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în care au reţinut ca situaţie de fapt că, la data de 14 septembrie 2014, în stația de cale ferată Subcetate, din județul Hunedoara, a avut loc un accident de trafic feroviar, în urma căruia unei persoane i-a fost amputat membrul superior stâng, a mai informat Parchetul General. "Din probatoriul administrat în dosar a reieșit că accidentul s-a produs ca urmare a lipsei indicatoarelor de orientare a călătorilor, care să permită identificarea peroanelor și a platformelor corespunzătoare fiecărei linii de cale ferată și pe care compania era obligată să le monteze . Totodată, din probe a rezultat și faptul că stația CF Subcetate nu deținea autorizație de funcționare și nu a luat măsuri specifice suplimentare de prevenire a producerii unor evenimente feroviare, funcționând ilegal", notează procurorii.
Celelalte dispoziții din hotărârea dată inițial în acest caz au rămas valabile. Astfel, CFR SA este obligată la plata următoarelor sume:
"- Cu titlu de daune materiale, suma de 1.251,627 lei, plus dobânda legală, de la data producerii prejudiciului, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate N. J. de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva;
- Cu titlu de daune materiale, suma de 9.105,42 lei, plus dobânda legală, de la data producerii prejudiciului, reprezentând contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate N. J. de către Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sf. Apostol Andrei Constanţa»;
- Cu titlu de daune materiale, suma de 1000 lei, sub formă de prestaţie lunară, de la data producerii prejudiciului 14.09.2014 până la încetarea stării de nevoie, respectiv protezarea, cu aplicarea dobânzii legale pentru fiecare prestaţie, de la data de 14.09.2014, până la rămânerea definitivă a prezentei;
- Cu titlu de daune materiale, suma de 116.064,19 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, în favoarea părţii civile N. J.;
- Cu titlu de despăgubiri morale, suma de 300.000 Euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, în favoarea părţii civile N. J..
Respinge, în rest, acţiunea civilă. În temeiul art. 276 alin. (2) Cod procedură penală, obligă pe inculpată la plata sumei de 4763 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, în favoarea părţii civile N. J., reprezentând cheltuieli de deplasare. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpata la plata sumei de 1100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale".
Foto: glasul-hd.ro