USR a depus, la Senat, o inițiativă legislativă care introduce noi obligativități pentru cei care își lasă mașina cu lunile în parcare sau pentru cei care le-au înmatriculat în străinătate.
Proiectul propune reducerea, de la un an șa şase luni, a perioadei în care vehiculele abandonate pot sta în parcările publice. Inițiatorii susțin, în expunerea de motive, că este necesară modificarea şi completarea definiţiei termenului „vehicule fără stăpân”, pentru a include și acele vehicule înmatriculate în străinătate, deoarece au fost semnalate autoturisme de acest fel care nu au putut fi ridicate, din simplul motiv că nu au numere de înmatriculate romaneşti.
Parlamentarii USR mai solicită „introducerea dovezii de achitare a taxelor auto, a amenzilor și dovada efectuării ITP-ului de către proprietar/deţinător legal în termen de 5 zile de la primirea somaţiei” și „introducerea obligativităţii autorităţilor să înmâneze sau, în cazuri excepţionale, să afișeze la adresa de domiciliu a proprietarului somaţia, deoarece nu întotdeauna scrisoarea recomandată poate ajunge la proprietar, fie pentru că acesta nu locuiește unde are adresa de domiciliu, fie din alte motive”, potrivit proiectului citat de bugetul.ro.
Contravențiile vor fi sancționate cu 1.000 până la 2.000 de lei.