Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.866 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.560.984 de lei.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.052 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică, în bilanţul oficial publicat miercuri. Faţă de informarea din ziua anterioară, numărul a crescut cu 11. De asemenea, 102 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 401 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Şi aici, creşterea faţă de ziua trecută este tot de 11.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 23.353 de persoane. Alte 67.317 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.