Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Judecătorul Cristi Danileț a tras un semnal de alarmă după cazul șocant al criminalului eliberat pentru bună purtare care, zilele trecute, a incendiat o fată de 17 ani (VEZI DETALII). Victima sa a suferit arsuri grave pe tot corpul, fiind transferată de la Drobeta Turnu Severin la Craiova.

 

Cristi Danileț a explicat când și cum se face, pe ce criterii, o eliberare condiționată a unui deținut, fie el și condamnat pe viață pentru cinci crime.

„În momentul în care este îndeplinită o fracție, deținutul a executat o perioadă importantă din pedeapsă, pentru bună purtare, se face o analiză a situației sale de către o comisie specială din cadrul penitenciarului și se face apoi o propunere de eliberare condiționată către judecătorul de la Judecătorie și insist aici, pentru că astfel de cauze, deși sunt extrem de serioase, se duc direct la judecătorii cei mai tineri, la judecătorii. Acolo, judecătorul se uită puțin în dosar, se uită la lege și trage de multe ori o concluzie, uneori formală: sunt îndeplinite condițiile, îi dăm drumul deținutului”. Aș vrea să spun că avem o problemă mare, și de natură legislativă, dar și de aplicare a legii, pentru că astăzi, cumva, eliberarea condiționată a devenit oarecum formală și mai degrabă o regulă, adică noi am fost cumva obligați, din cauza legislației imperfecte, să punem în libertate foarte mulți deținuți atât în perioada cât a fost în vigoare acea lege oribilă a recursului compensatoriu, cât și în prezent”, a spus Cristi Danileț, pentru Monitorul de Cluj.

Judecătorul Cristi Danileț mărturisește că el însuși este speriat și revoltat de ferocitatea faptelor, dar spune că legea este imperfectă și i-a obligat pe judecători să pună în libertate foarte mulți deținuți. Judecătorul mai spune că suntem „impotenți instituțional”, iar cazul Caracal nu a schimbat nimic în sistem, în ciuda impactului emoțional mare pe care l-a avut.

„Paradoxul pe care îl trăim în sistemul nostru de drept este că eliberarea condiționată a unor astfel de indivizi este legală”, mai spune judecătorul, subliniind că este nevoie de o schimbare de legislație, dar și de mentalitate, de o anumită educație, de o pregătire specială a polițiștilor, a magistraților și chiar a populației.

Back To Top