Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat că vârstnicii vor primi următoarele pensii la timp și vor beneficia de și de majorarea recent anunțată.
"Următoarele pensii vor ajunge și mărite și la timp. Aud că strategii PSD sugerează pregătirea liniei de atac contra Guvernului pe tema întârzierilor în plata pensiilor din luna septembrie. Ar cheltui oricât ca să câștige politic și speră că nu va funcționa, până la capăt, mobilizarea pe care am făcut-o. Cu o mână de oameni serioși din CNPP cărora le mulțumesc pentru tot efortul din aceste zile! De dragul câștigului politic, PSD s-ar bucura dacă întârzie livrarea pensiilor în septembrie.
Vom duce lucrurile cu bine până la final! Pensiile vor ajunge la timp. Pensionarii nu merită nici zvonuri false, nici minciuni despre pensiile din septembrie. Merită respect! Respectul se câștigă prin seriozitate", a scris Violeta Alexandru pe pagina sa e Facebook, unde a publicat și imagini cu taloanele de pensie pregătite să plece spre Poșta Română (foto ilustrație) și, mai departe, către pensionari.
"Sunt într-o permanentă legătură la nivelul conducerii Poștei și văd că se implică punându-și la punct ultimele detalii. Îi rog pe poștașii care le (mai) spun pensionarilor că nu vor primi pensiile la timp să rămână angajați serioși. Am cunoscut mulți angajați serioși în Poștă. Celor care au intrat în campanie electorală sau celor care sunt obișnuiți să nu aibă încredere, le spun că se poate face treabă și în administrație sau în companiile de stat. Cu seriozitate, în fiecare zi - nu din când în când - și cu un autentic spirit de echipă", a mai transmis ministrul Muncii.