Categorie: Știri naționale

O coliziune faţă-spate între două autoutilitare, produsă vineri pe Drumul Naţional 72, s-a soldat cu decesul unei femei care traversa regulamentar drumul naţional. Potrivit primelor verificări ale poliţiştilor, prima autoutilitară a oprit la trecere, ca să-i acorde prioritate femeiii, însă şoferul din spate, un tânăr de 24 de ani, n-a mai reuşit să frâneze la timp.

 

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.00, pe drumul naţional care leagă municipiile Ploieşti şi Târgovişte, în dreptul localităţii dâmboviţene Dărmăneşti. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au constatat că un bărbat de 27 de ani, care se afla la volanul unei autoutilitare şi se deplasa pe DN 72, dinspre Ploieşti către Târgovişte, a oprit pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton care traversa strada pe trecerea pentru pietoni, semnalizată corespunzător, moment în care vehiculul a fost acroşat din spate de o altă autoutilitară, condusă de un bărbat de 24 de ani, coliziune ce a condus la acroşarea pietonului, o femeie în vârstă de 88 de ani, care a decedat, au relatat reprezentanţii Poliţiei Dâmboviţa.

În acest moment, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 din Codul Penal, se mai arată în mesajul transmis vineri de IPJ Dâmboviţa.

(Sursa foto: arhivă)

Back To Top