Premierul Ludovic Orban a declarat că se așteaptă ca dascălii să susțină fără probleme cursurile inclusiv on-line, dacă este cazul, și spune că situațiile în care nu se va întâmpla acest lucru vor fi rezolvate punctul, prin luarea de măsuri legale.
"Nu pot să îmi imaginez că un profesor poate să refuze să predea copiilor. Vom lua măsurile legale care se impun în astfel de situații. Dacă va fi necesar să facem modificări la legea educației, vom face.Nu trebuie să judecăm dascălii pentru câteva cazuri individuale. Unde sun, vom lua măsuri legale. Dar, majoritatea se adaptează și își fac datoria", a declarat Orban, citat de Digi 24.
Acesta a arătat că, în perioada alegerilor, când școlile vor fi închise, cursurile vor fi ținute on-line.
Foto: replicaonline.ro