Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Institutul Național de Statistică a publicat, la solicitarea jurnaliștilor din presa centrală, numărul deceselor pe cauze de deces în primele 8 luni din 2019 și 2020.

 

Statistica, realizată la solicitarea HotNews, arată că, de la începutul anului până acum, la nivel național au fost înregistrate mai puține decese (176.362) comparativ cu aceeași perioadă din 2019 (176.745).

Potrivit datelor publicate de sursa citată, principala cauză de deces rămân bolile cardiovasculare, dar se constată o diferență uriașă între numărul cazurilor din perioada ianuarie august 2019 (145.264) și cel înregistrat în primele opt luni din 2020 (98.090).

A doua cauză de deces este indicată boala ischemică a inimii, cauza a proape 50.000 de decese în primele opt luni ale anului trecut, comparativ cu 33.400 în același interval din 2020.

Tumorile au ucis, anul trecut, peste 50.000 de români, dar anul acesta, în intervalul de referință, pe seama acestora au fost puse doar 33.000 de decese.

Bilanțul integral poate fi consultat pe HotNews.ro.

Conform datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică, 3.681 de persoane diagnostcate cu Covid-19 au murit, până la 31 august, semnificativ mai multe decât cele ucise de diabet, de exemplu, în primele opt luni ale anului (2.268).

 

Foto ilustrație (MPRNew)

Back To Top