Conturarea bugetului de stat pe acest an vine la pachet cu tăierea unor beneficii. Anunțul oficial a fost făcut luni.
Premierul Florin Cîțu i-a informat, luni, pe liberali că Executivul va face o economie de până la 2 miliarde de lei, renunțând la unele beneficii acordate de la buget.
Sunt vizate, de exemplu, voucherele de vacanță, în sensul că nu vor mai fi emise altele, în acest an, ci vor putea fi utilizate cele rămase nefolosite din 2019 și 2020. Informația a fost confirmată de liderul PNL Ludovic Orban.
"Rămân valabile voucherele de vacanţă care au fost emise anterior şi care pot fi folosite în cursul anului 2021. Nu se emit noi vouchere de vacanţă, pentru că sunt vouchere de vacanţă care sunt valabile în cursul anului 2021”, a declarat Ludovic Orban, citat de HotNews.
Potrivit surselor citate de HotNews, în privința transportului pentru studenți, această categorie nu va mai avea gratuitate. Se va reveni la sistemul din 2016, când doar un anumit număr de călătorii era suportat de stat.
De asemenea, sporurile pentru prefecturi ar urma să fie eliminate, indemnizația de hrană se va reduce, iar sporurile vor fi plafonate.
"Despre aceste amendamente vorbim, ele există, ori prin ordonanţă, ori vor fi în Parlament, e vorba de o plafonare în acest moment, dar urmează o Lege a salarizării care va lega sporurile de performanţă în sectorul bugetar", a declarat, luni, premierul.
Cîțu a anunțat că proiectul legii bugetului va fi pus în dezbatere cel târziu miercuri, anunțând totodată că nu a primit încă planurile de restructurare de la companiile de stat cu pierderi. "Şi v-am spus că restructurarea se poate face în două feluri: ori vin ei cu program de restructurare, ori facem cum am făcut anul trecut, limităm subvenţiile numai către companiile care sunt profitabile şi celelalte trebuie să vină cu un plan de restructurare", a explicat premierul.