Zece percheziții au avut loc, luni dimineață, în București și în județele Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
“Faptele au legătură cu activitatea de comercializare către o unitate spitalicească desemnată drept spital faza I pentru asistența pacienților testați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 de măști de protecție ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.
În același timp, se vor pune în aplicare 6 mandate de aducere emise pe numele bănuiților, ce vor fi conduși la sediul unității de poliție în vederea audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt”, a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române.
Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Medicul Virgil Musta a explicat, pentru B1 TV, faptul că personalul medical din cadrul unității medicale s-a numărat printre primele persoane care a remarcat că măștile purtate sunt contrafăcute. „Am fost primii care am sesizat că aceste măști au o problemă, pentru că la doi colegi de-ai noștri au picat filtrele în timp ce se aflau la pacienți, iar apoi am luat să analizăm măștile și am sesizat că filtrele se desprind foarte ușor, motiv pentru care noi nu am mai utilizat nicio mască din lotul respectiv. Persoanele care au sesizat și care au ajuns la pacient, în ATI și pe secție fără filtru nu au făcut boala. Este un lot care a ajuns printr-o licitație publică, un lot de 15.000 de măști”, a spus medicul, pentru sursa citată.
Perchezițiile au fost derulate de procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție alături de polițiști de la IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, IPJ Bihor, IPJ Brașov, IPJ Maramureș, IPJ Timiș, IGPR – Serviciul de Intervenții și Acțiuni Speciale și Institutul Național de Criminalistică din cadrul IGPR.
Imagini din timpul descinderilor au fost publicate