Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Prefectul de Dâmbovița a solicitat instanței să constate dizolvarea Consiliului Local Cojasca.

 

Prefectura a anunțat că prefectul Aurelian Popa a cerut Tribunalului Dâmbovița“să constate dizolvarea de drept, în condițiile art. 143 alin. (1) lit. a) a Consiliului Local Cojasca întrucât, de la data constatării ca legal constituit, respectiv 27.10.2020 (Ordinul Prefectului nr. 602/28.10.2020) și până  la data de mai sus, Consiliul Local Cojasca, deși a fost legal convocat, nu s-a întrunit în nicio ședință ordinară sau extraordinară pe durata a patru luni calendaristice consecutive, respectiv noiembrie 2020- februarie 2021. Tribunalul Dâmbovița, în Dosarul nr. 922/120/2021, după analiza situației de fapt și a înscrisurilor, se va pronunța cu privire la dizolvarea consiliului, iar în situația în care va constata dizolvarea de drept, în termen de 90 de zile, la o dată stabilită de Guvernul României, vor fi organizate alegeri pentru noul consiliu local”.

Din CL ar fi trebuit să facă parte 8 reprezentanți PSD și 7 PNL, scrie Gazeta Dâmboviței. La prima ședință, au fost validați câte șase consilieri de la fiecare formațiune politice, după care partidele nu s-au înțeles în privința viceprimarului și consilierii PNL nu au mai participat la ședințe. În consecință, niciun consilier nu a mai putu fi validat, iar CL Cojasca nu a luat nicio hotărâre. De fapt, nici nu s-a mai întrunit în ultimele patru luni.

Back To Top