Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii și președinte al PNL București, a anunțat că va depune un amendament la Legea pensiilor, în sensul unei modificări care să facă posibilă transmiterea taloanelor de pensie și în format electronic.

Liderul PNL spune că ideea i-a venit după discuții cu pensionarii care primesc pensia pe card și  s-au plâns că  au nevoie și de talonul de pensie, necesar pentru obținerea anumitor beneficii.

“Am avut mai multe discuții cu pensionarii despre faptul că, primind pensia pe card, poștașii nu le mai aduc talonul de pensie. Necesar în relație cu medicul de familie, pentru gratuitatea pe mijloacele de transport, etc. M-am și implicat când mi s-a sesizat dar nu acest lucru este relevant acum. Mi-a rămas această temă în minte, mă gândesc la soluții.

Ideea asta să stai acasă, să nu îți poți face niciun program în așteptarea poștașului este, pur și simplu, depășită. Ca și cea privind obligația de a merge tu la poștă pentru un serviciu pentru care statul plătește să îți fie livrat. Nu mai vorbesc de faptul că suntem în pandemie și ideea de a merge toți la poștă mi se pare neinspirată. Am tot avut discuții cu pensionarii (și le mulțumesc cu această ocazie) în mediul on-line. Chiar acum câteva minute vorbeam cu un domn pensionar pe acest subiect. Cine crede că pensionarii nu folosesc tehnologia se înșeală. E drept că până la experiența de ministru nu am avut ocazia să mă conving de acest lucru.

De exemplu, talonul de pensie (mov), pentru cei care primesc pensia pe card, s-ar putea trimite, la cerere, în format electronic. Sau vizualiza chiar din contul individual pe care orice pensionar/angajat îl poate avea în platforma CNPP. Voi depune un amendament în legea pensiilor pentru ca taloanele să se poată trimite și electronic. Dacă ne axăm pe principiul nu se poate, atunci nu se va putea moderniza niciodată nimic. Când, de fapt, se poate”, a scris fostul ministru pe pagina sa de Facebook.

Back To Top