Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor cu risc mare de infectare, iar decizia îi afectează pe cei care sperau să petreacă Paștele și deschiderea sezonului estival pe plajele din Grecia.
Grecia a fost inclusă pe lista galbenă, a țărilor cu risc mare de infectare, unde se afla deja, de mai multă vreme, și Bulgaria, o altă destinație preferată de români în timpul verii, dar și pentru petrecerea minivacanțelor de 3-4 zile. În urma deciziei CNSU, și persoanele care revin din Grecia vor fi obligate să stea în carantină, cu unele excepții. Măsura nu se aplică pentru persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doză și au trecut cel puțin 10 zile de la data acesteia până la data intrării în România; persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale (ex: test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară) și au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în țară; rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național.
Lista țărilor din zona galbenă, conform celei mai noi hotărâri a CNSU:
Stat/Zonă/Teritoriu – Rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori*
Uruguay - 1355.2
Bermuda - 1307.1
Curaçao - 1119.4
Cipru - 962.4
Turcia - 939.7
Bahrain - 898.8
Suedia - 796.5
Puerto Rico - 786.4
Andorra - 753.5
San Marino - 728.5
Franța - 693.8
Croația - 690.9
Argentina - 679.9
Polonia - 650.4
Ungaria - 648.3
Serbia - 645.3
Macedonia de Nord - 624.2
Aruba - 621.9
Estonia - 602.0
Olanda - 593.8
Slovenia - 567.2
Seychelles - 553.2
Bosnia si Herțegovina - 538.8
Chile - 516.5
Lituania - 501.8
Iordania - 490.4
Muntenegru - 487.6
Bulgaria - 480.2
Capul Verde - 466.7
Kuweit - 463.5
Cehia - 457.2
Qatar - 456.6
Liban - 452.7
Brazilia - 451.7
Ucraina - 450.7
Kosovo - 437.8
Belgia - 419.5
Paraguay 417.5
Luxemburg - 414.1
Columbia - 414.1
Armenia - 395.0
Austria - 391.5
Letonia - 378.9
Grecia - 371.9
Mongolia - 368.0
Iran - 363.1
Liechtenstein - 358.7
Peru - 356.6
Italia - 338.5
Oman - 330.4
Maldive - 313.9
Germania - 312.4
Canada - 311.1
Elveția - 306.0
Insulele Bonaire, Saint Eustatius și Saba - 305.1
Georgia - 297.7
Azerbaidjan - 294.2
Statele Unite ale Americii - 291.5
Costa Rica - 276.3
Africa de Sud** - 25.0
* (date publicate de ECDC joi 22 aprilie 2021 pentru perioada 4–18 aprilie 2021)
** urmare a detecţiei circulaţiei în populaţia umană a unor variante de virus SARS-CoV-2 cu transmitere mai ridicată