De 1 Iunie și Rusalii, elevii și angajații la stat vor beneficia de două minivacanțe, la câteva săptămâni distanță una de alta. Sunt, însă, ultimele de care se vor bucura, până la finalul anului.
Ziua de 1 Iunie, declarată liberă, ca sărbătoare legală, pică într-o marți, așa că va aduce, probabil, un liber suplimentar pe 31 mai, numai că acesta va trebui recuperat.
Următoarea minivacanță, în perioada 19 – 21 iunie, va fi acordată cu prilejul Rusaliilor.
Vor fi singurele astfel de perioade libere din această vară, având în vedere că următoarea sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului (15 august), va pica în weekend.
Până la următoarea minivacanță va trece aproape jumătate de an, pentru că ea va fi acordată pe 30 noiembrie și 1 Decembrie, de Sf. Andrei și Ziua Națională a României.
Foto: radiooltenia.ro