Ordinul privind activitatea de testare în farmacii cu teste antigenice rapide, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2, a fost semnat de ministrul Sănătății și publicat în Monitorul Oficial.
Documentul amintit stabilește că farmaciile pot opta pentru desfășurarea activității de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obținerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de Direcția de Sănătate Publică. Acesta are o valabilitate de șase luni, dar farmaciile pot solicita prelungiri succesive, cu aceeași perioadă. Ordinul mai stabilește că instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată gratuit de Colegiul Farmaciştilor din România, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare, avizat de Ministerul Sănătății, și care va fi încheiat în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial, anunță MS.
“Farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 din nazofaringe. Acestea pot prelua teste antigenice rapide de la Ministerul Sănătății, cu titlu gratuit, prin direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti, în limita stocului disponibil. Testarea se realizează prioritar cu testele primite de la Ministerul Sănătății, care nu pot face obiectul comercializării. Serviciul de testare se va desfăşura în condiţiile legii.
În urma efectuării testării, farmaciile emit un buletin de testare, semnat electronic, pe care îl comunică persoanei testate. De asemenea, au obligația de a raporta către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti, rezultatele tuturor testelor efectuate și situaţia stocurilor”, precizează MS, după semnarea ordinului de ministru.
Conforma acestuia, zona de testare va reprezenta o suprafață delimitată, unde nu se va desfășura nicio altă activitate. Tocmai de aceea trebuie să fie amenajată într-un perimetru care poate fi aerisit corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilație care asigură un schimb de aer interior/exterior și filtrare, să fie dotată cu masă de lucru placată cu materiale lavabile ușor de curățat și dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deșeurilor medicale rezultate din activitatea de testare să aibă o suprafață de minimum 4 metri pătrați utili și să fie delimitată de spațiul oficinei.
“Circuitul persoanelor care se testează trebuie să fie delimitat prin marcaje și/sau paravane de cel al circuitului normal pentru clienții farmaciei. De asemenea, farmaciile își pot organiza zona destinată activității de testare și prin amplasarea, în imediata vecinătate, a unor corturi sau cabine de testare, izolate, care vor îndeplini condițiile menționate anterior și cu respectarea prevederilor legale aplicabile în ceea ce privește ocuparea domeniului public. Personalul implicat în activitatea de testare va purta obligatoriu echipament de protecție compus din mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră sau ochelari de protecție, mănuși de examinare de unică folosință, halat de unică folosință”, au mai stabilit autoritățile, cu privire la testarea pentru Covid în farmacii.
„Testarea are un rol esențial în limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Utilizarea corectă a testelor rapide, în număr mare și asigurând un timp scurt între cerere și acces la testare, ceea ce înseamnă implicit un rezultat rapid, are un rol semnificativ în reducerea răspândirii virusului. Prin aceste reglementări, persoanele care au suspiciuni sau simptome vor putea să-și facă testul rapid într-un mod accesibil și sigur”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
Foto ilustrație (realitatea.net)