Vremea se va răci în următoarele ore, iar până mâine seară la nivel național este valabilă o informare meteo potrivi căreia în mare parte a țării vor fi semnalate ploi, iar în unele zone vor cădea chiar ninsori.
Informarea meteo este valabilă de azi, ora 16.00, până marți, la ora 20.00. Chiar de luni după-amiază vor fi semnalate ploi în unele regiuni.
„Temporar va ploua, în general moderat cantitativ în sudul Transilvaniei, nordul Olteniei și al Munteniei, unde cantitățile de apă vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 25-35 l/mp. Din a doua parte a nopții de luni spre marți (8/9 noiembrie), la munte, în special la altitudini de peste 1400 m, va ninge și îndeosebi în Carpații Orientali și Carpații Meridionali local se va depune strat de zăpadă” este mesajul publicat de Administrația Națională de Meteorologie.
În a doua parte a zilei de marți, 9 noiembrie, vântul se va intensifica pe crestele Carpaților Meridionali, unde vor fi rafale de peste 60-70 km/h, iar zăpada va fi spulberată, a anunțat ANM.