În mesajul transmis la început de an, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a mărturisit că se așteaptă ca primele luni din 2022 să fie dificile.
“Dragi prieteni,
Vă urez sănătate și cât mai multe realizări în anul 2022!
Primele luni ale noului an se anunță dificile, pandemia nu a trecut, iar pentru a le depăși avem nevoie de solidaritate, responsabilitate și empatie unii față de ceilalți.
VEZI ȘI: Estimări INSP: 25.000 de cazuri Covid pe zi, la începutul lunii februarie // Ce măsuri anunță ministrul Sănătății // Situația stocurilor pentru pacienții cu SARS-Cov-2
Lucrez împreună cu colegii mei ca să depășim această perioadă cât mai repede și, ulterior, să trecem la reclădirea sistemului nostru medical. Accesul la servicii medicale de calitate ne va face viața mai bună!
Dorința mea cea mai puternică este să găsim calea pentru o viață fără constrângeri, pentru a putea călători și participa la evenimente culturale și sportive în siguranță. Ne străduim să menținem școlile deschise, acestea sunt fundamentul pentru a avea noi generații sănătoase și instruite.
Le mulțumesc colegilor mei din sistemul medical pentru efortul formidabil făcut în cei doi ani de pandemie! Contez în continuare pe profesionalismul, generozitatea și altruismul vostru. Numai împreună putem reuși!” a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.