Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Adina Anghelescu, jurnalist de investigații, a precizat pentru Antena 3 care au fost, potrivit unor surse apropiate anchetei, primele declaraţii ale poliţistului de la Secţia 5 care a provocat accidentul din Capitală, în urma căruia o fată a murit, iar alta a ajuns cu răni grave la spital.

Citește și: Pieton accidentat mortal pe A3 București – Ploiești, în timp ce încerca să traverseze

„Acest caz devoalează ce lanț al slăbiciunilor există şi nu este singurul care arată cât de putred a devenit sistemul de siguranță şi ordine publică şi, în general, Ministerul de Interne. Poliţistul angajat din sursă externă a făcut perioada de pregătire doar două luni de zile: 6.02.2017-28.04.2017 la şcoala de agenţi din Câmpina. Ce să învețe el în două luni?

Când a fost întrebat de ce a lovit cu piciorul victima care se afla în stare de inconştinţă pe stradă polițistul a spus că el nu mai ştie cum a reacționat pentru că se afla în stare de şoc. Ori asta este iar o problemă foarte mare în pregătirea psihologică la testări.

Back To Top