Incident grav, sâmbătă seară, la o unitate militară din Constanța. Un militar care executa serviciul de pază a fost atacat și dezarmat. Agresorul a fugit cu arma și un încărcător cu 30 de cartușe, fiind căutat în prezent. Între timp, toate unitățile din țară au fost avertizate să dispună măsuri suplimentare de pază.
Incidentul a avut loc sâmbătă seară, la o unitate din Mamaia. “Un militar de la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, în seara zilei de sâmbătă, 19 martie, în timp ce executa serviciul de pază în unitate. O persoană neidentificată, cu cagulă și înarmată cu o armă albă, a intrat prin efracție în perimetrul unității militare, în jurul orei 20.15, și l-a atacat pe militar. Militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistență în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare și de un încărcător cu 30 de cartușe. După ce a intrat în posesia armei și a muniției, agresorul a părăsit perimetrul unității (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunțat de urgență pe comandantul corpului de gardă și pe comandantul unității”, au precizat reprezentanții MAPN.
Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului.
“Conducerea Ministerului Apărării Naționale a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare”, a mai informat MApN.
În zona Mamaia au fost formate azi-noapte filtre de Poliție și Poliție Militară, în care erau verificau toate mașinile.
VEZI ȘI: Un militar român a murit strivit de tanc în timpul unui exercițiu în poligon
Foto: mangalia.tv
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.