medicamente gratuite
Categorie: Știri naționale

Lista de medicamente compensate și gratuite a fost completată cu tratamente noi. Modificările sunt valabile de săptămâna viitoare.

Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre pentru actualizarea listei de tratamente compensate și gratuite.

„A fost aprobată decontarea triplei terapii (Kaftrio) pentru tratarea pacienților cu fibroză chistică.

Actualizarea listei de medicamente gratuite și compensate prevede introducerea unui număr de 34 molecule noi destinate pacienților cu afecțiuni neurologice și Parkinson, ciroză biliară, boli endocrine și metabolice, boli cronice ale rinichiului, boli degenerative ale ochiului (glaucom). De asemenea, sunt medicamente destinate pacienților cu afecțiuni oncologice, molecule noi pentru pacienții cu diabet zaharat, molecule pentru tratarea bolilor rare -hemofilie/talasemie, pentru hipertensiune pulmonară, amiotrofie spinală, amiloidoză și angioedem ereditar”, a informat Ministerul Sănătății.

VEZI ȘI: Ministerul Sănătății dezminte știrea privind o criză “inevitabilă” de medicamente

“Continuăm creșterea accesului pacienţilor la tratamente de ultimă generație. Este a doua actualizare a listei de medicamente compensate și gratuite din acest an pentru pacienții cu boli cronice grave “ a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Actualizarea listei intră în vigoare de la 1 aprilie 2022.

  • Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
  • instagram.com
  • twitter.com
  • Google Business
  • Youtube Actualitatea
  • Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Back To Top