bărci rafting accident jiu
Categorie: Știri naționale

Trei bărci de rafting în care s-ar fi aflat 21 de persoane s-au răsturnat sâmbătă după-amiază pe râul Jiu.

Cele trei bărci făceau rafting, deși apele râului Jiu, în Defileul Jiului.

“Am avut un apel prin care ne-a fost semnalat faptul ca trei bărci care făceau rafting s-au răsturnat pe raul Jiu.  La fata locului se deplasează 2 echipaje SMURD, o autospeciala pentru transport victime multiple, 2 ambarcațiuni si 3 ambulante SAJ” a declarat Florin Chisim purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

La fața locului se află și echipaje de la Salvamont Gorj și Salvamont Hunedoara.

Potrivit pandurul.ro, o persoană a fost scoasă din apă și a fost resuscitată, iar alta a fost transportată la spital, cu hipotermie. Alte 19 persoane care se aflau în bărcile de rafting sunt evaluate medical la fața locului.

Accidentul a avut loc la 13 km de Petroșani.

VEZI ȘI: Vreme deosebit de rece, până luni. Lapoviță și ninsoare în nord, furtuni și vijelii în sud

Update: Un dintre persoanele implicate în accident a murit, manevrele de resuscitare rpmânând, din păcate, fără rezultat.

accident rafting pe jiu"Accident la rafting pe râul Jiu, în partea superioară a Defileului, în zona de trecere dintre județele Gorj şi Hunedoara. În condiţiile unui râu la cote foarte mari, cu viitur puternică de pe versanți, trei bărci de rafting cu 22 de persoane s-au răsturnat într-o zonă deosebit de greu accesibilă. Cei mai mulți participanți au ieșit singuri la mal, în porțiunea cu sosea, o persoană a necesitat resuscitare și 6 persoane au ieșit pe malul opus șoselei. Pentru recuperarea acestora a intervenit o echipă de prim răspuns din partea Serviciului Public Județean Salvamont Gorj căreia i s-au alăturat două echipe de sprijin din partea Salvamont Gorj și Salvamont Hunedoara. Cele 6 persoane s-au regrupat pe un versant și, pentru a ajunge la ele, salvamontiștii au urcat în amonte câțiva kilometri, s-au întors prin tunelul de cale ferată, apoi au echipat cu corzi zonele dificile, pe care s-au întors cu cei blocați. Acțiunea a fost dificilă, din cauza terenului accidentat şi a faptului că, în acele momente, în zona a fost o ploaie puternică, cu fulgere și grindină.

Cei 6 au fost coborâți cu măsuri de siguranță sporite întrucât toți aveau încălțăminte de rafting, improprie deplasării pe munte, și au fost predaţi ambulanțelor sosite în zona.

Salvamontiștii din Gorj au mers apoi și au recuperat persoana decedată, care, din păcate nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a rămas pe malul apei, fiind necesară tracțiunea cu sisteme de reducere a forței, pe un perete înclinat de cca 30 m", a anunțat Salvamont România - Dispeceatul Național Salvamont.

Foto: pandurul.ro, Salvamont România - Dispeceatul Național Salvamont

 

Back To Top