• Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat publicarea primului ghid dedicat instituţiilor şi companiilor private, în domeniul prevenirii şi combaterii hărţuirii sexuale.
• În primele nouă luni ale anului, 130 de persoane au fost hărţuite în spaţiul public şi există 287 de anchete penale în lucru.
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, spune că a fost publicat primul ghid pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale și morale la locul de muncă.
„Premieră în domeniul prevenirii şi combaterii hărţuirii sexuale! Am publicat primul ghid dedicat instituţiilor şi companiilor private. Doar în primele 9 luni ale anului, 130 de persoane au fost hărţuite în spaţiul public şi există 287 de anchete penale în lucru”, a anunțat ministrul Familiei, într-o postare pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: Amenzi de până la 10.000 de lei pentru hărțuire, hărțuire sexuală și hărțuire psihologică
Gabriela Firea arată că „hărţuirea sexuală este un fenomen despre care se vorbeşte prea puţin, dar care este prezent în instituţiile publice şi companiile private”.
„Împotriva statului român a fost pronunţată recent o decizie într-un proces deschis la CEDO de o angajată a unei instituţii de stat. România a pierdut tocmai pentru că instituţiile au tratat superficial plângerile femeii. Este o decizie care trebuie să ne dea mult de gândit, chinurile şi nedreptatea prin care trece o persoană hărţuită la locul de muncă nu sunt de neglijat”, spune Firea.
Potrivit ministrului Familiei, „Ghidul privind hărţuirea pe criteriu de sex şi hărţuirea morală la locul de muncă este o premieră pentru România, documentul fiind elaborat de specialiştii ANES împreună cu Institutul Român Pentru Drepturile Omului şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale”.
„ Orice conduită ostilă sau nedorită, orice comentariu nepotrivit, cu tentă sexuală, orice acţiuni şi gesturi nepotrivite înseamnă hărţuire şi acest ghid stabileşte toate măsurile care trebuie luate la nivelul unei instituţii pentru a gestiona astfel de situaţii, dar în primul rând pentru a preveni”, afirmă ea.
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati – ANES, va oferi suport, îndrumare şi coordonare metodologică instituţiilor publice şi companiilor private pentru aplicarea măsurilor din acest document. Ghidul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse. Timp de 30 de zile, aşteptăm propunerile, sugestiile şi opiniile privind acest proiect, mai precizează ministrul.
Mai multe pe g4media.ro
CITEȘTE ȘI: Dreptate: Bărbat condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană