• Guvernul a aprobat desființarea specializării „Psihologie” de la Academia SRI. Din toamnă va fi înlocuită cu licența în „Operațiuni de intelligence”, ai cărei absolvenți vor fi „angajați ca agenți operativi” ai serviciului secret.
• Alte 51 de specializări de la 20 de universități intră în lichidare.
Guvernul a aprobat recent o hotărâre cu nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor sau programelor de studii universitare şi a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitar 2023 – 2024. Se vor înființa cinci specializări universitate noi printre care și cea de „Operațiuni de intelligence”, care înlocuiește la Academia de Informații a SRI specializarea „Psihologie”, intrată în lichidare.
Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, componentă a Serviciului Român de Informații, cunoscută drept Academia SRI, a solicitat Ministerului Educației intrarea în lichidare a programului său de „Psihologie-informații” singura specializare de la Facultatea de Informații, titrează edupedu.ro. În locul specializării de mai sus, apare specializarea „Operațiuni de intelligence”, la care instituția va face înscrieri din anul universitar următor, conform site-ului acesteia.
Tot pe site apare informația că „absolvenții acestei specializări sunt încadrați în Serviciul Român de Informații ca ofițeri operativi”.
Conform structurii instituţiilor de învăţământ superior de stat, cu domeniile de studii universitare de licenţă şi specializările/programele de studii acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, propus spre adoptare de către Ministerul Educației, Academia SRI va avea două specializări, câte una la fiecare facultate, ambele cu câte 75 de locuri.
CITEȘTE ȘI: 23 APRILIE: ZIUA INTERNAȚIONALĂ A CĂRȚII ȘI A DREPTURILOR DE AUTOR
O altă noutate este apariția în nomenclatorul domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare pentru anul universitar 2023-2024, a specializării „Științe aplicate în criminalistică” pe domeniul de licență/masterat/doctorat de „Științe aplicate”, domeniul fundamental „Matematică și științele naturii”. Domeniul detaliat este „Biochimie”.
Conform Nomenclatorului aprobat de Guvern, în România funcționează 53 instituții de învățământ superior de stat care cuprind 2.175 specializări/programe de studii universitare de licență. Dintre acestea 131 specializări au suferit modificări, 17 specializări au obținut acreditarea, 26 sunt specializări noi, iar 34 specializări/programe din 15 universități sunt în lichidare.
Tot la nivel național, funcționează 34 instituții de învățământ superior particular acreditate ce cuprind 343 specializări. Dintre acestea, 33 specializări au suferit modificări, 5 specializări au obținut acreditarea, 2 specializări/programe sunt noi, iar 8 specializări/programe de studii din 3 instituții sunt în lichidare.
În total, 41 de programe cu 51 de specializări intră în lichidare, adică se desființează și nu mai înscriu studenți din acest an, de la 20 universități de stat și private.
Totodată, 3 instituții de învățământ superior particulare sunt autorizate provizoriu cu 8 specializări/programe de studii universitate de licență și o singură instituție de învățământ superior particular autorizată provizoriu, care conține 4 programe master.
Mai multe pe edupedu.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană