• Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat joi, că în cel mai scurt timp urmează să fie efectuate plăţile pentru cheltuielile de cazare aferente persoanelor care au găzduit refugiaţi din Ucraina.
• 100.000 de refugiați ucraineni se află încă pe teritoriul României.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunţat joi, după şedinţa de Guvern, că în cel mai scurt timp urmează să fie efectuate plăţile pentru cheltuielile de cazare aferente persoanelor care au găzduit refugiaţi din Ucraina.
„În cel mai scurt timp urmează să fie efectuate plăţile pentru cheltuielile de cazare aferente persoanelor care au găzduit refugiaţi din Ucraina, în primele trei luni ale anului, este vorba de ianuarie, februarie şi martie, lunile pentru care au fost deja centralizate situaţiile pentru aceste cheltuieli”, a spus Dan Cărbunaru după şedinţa Executivului, potrivit News.ro.
Peste 4 milioane de ucraineni au trecut prin România de la debutul agresiunii militare ruse din Ucraina şi aproape 100.000 se află încă pe teritoriul României.
Purtătorul de cuvânt al Executivului a arătat că, în baza deciziei luate astăzi de Guvern, din bugetul de stat urmează să fie făcute aceste plăţi, în condiţiile în care ”toate cheltuielile pentru anul trecut au fost deja suportate de statul român”, titrează digi24.ro.
”Aceste sume urmează să fie acoperite, completate, prin fondurile de la Uniunea Europeană care urmează să ajungă în vara acestui an, cel mai probabil în luna iunie”, a spus Cărbunaru. Reprezentantul Executivului a mai arătat că în luna mai, în baza noului cadru generat de Guvern, va fi continuat sprijinul pe care România îl acordă pentru refugiaţi din Ucraina.
Regulile privind asigurarea cazării refugiaților din Ucraina, conținute de OUG 15/2022, se modifică de luna asta, potrivit OUG 22/2023, astfel încât chiar aceștia să primească banii de la stat, nu cei ce-i găzduiesc, ca până acum.
Concret, ordonanța prevede că “familiile şi persoanele singure, beneficiare ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului, beneficiază începând cu data de 1 mai 2023, pentru o singură perioadă de maximum 4 luni consecutive, de o sumă forfetară lunară, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare și hrană”.
Decizia despre care se vorbește în document este, de fapt, Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul articolului 5 din Directiva 2001/55/CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare.
CITEȘTE ȘI: MODIFICĂRI: CETĂȚENII UCRAINENI VOR PRIMI 2.000 DE LEI PENTRU CAZARE
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană