Liderii grupării au fost identificaţi ca fiind membrii familiei inculpatului PORUMBITA SANTER, 37 de ani, din comuna Afumaţi, jud.Ilfov, care au atras in mediul infracţional astfel creat si alte persoane cu preocupări similare.
De asemenea, un membru important al grupării era inculpatul ION DANUT zis „Dan Jeg”, fost membru al CLANULUI CAMATARILOR, aflat in prezent in stare de arest in executarea unei pedepse dispuse anterior.
În cauza sunt efectuate 20 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ilfov, Alba Iulia si în municipiile Bucuresti si Hunedoara, la imobile aparţinând membrilor grupării.
Procurorii DIICOT vizează un număr 15 învinuiţi care, în perioada martie-mai 2012, au sustras, pe timp de noapte si prin efracție, diverse mărfuri din autovehicule de transport marfă,aflate in mişcare, în timpul deplasării acestora pe drumuri naţionale, cu precădere pe raza judeţelor VÂLCEA, ALBA, SIBIU şi HUNEDOARA.
Este important de menţionat metoda inedita şi riscanta prin care membrii grupării savarseau faptele de sustragere şi care le asigura reuşita activităţii infracţionale. Astfel, autovehiculele TIR, aflate in mers, erau încadrate in trafic de alte autovehicule, aparţinând învinuiţilor, din care un prim autoturism circula în fata TIR - ului vizat pentru a încetini deplasarea acestuia, iar un altul aflat imediat in spatele TIR-ului, circula cu luminile stinse, pentru a asigura transportul celorlalţi coinculpaţi.
Unul dintre învinuiţi, aflat in acest ultim autoturism, asigurat in dispozitive special realizate, urca pe capota si acţiona prin tăierea sigiliilor și forțarea ușilor din spate ale TIR-ulor, sustrăgând bunurile transportate.
Marfurile sustrase - aparate TV, tigari, cafea sau alte bunuri usor vandabile, erau preluate de alti invinuti, aflati in autoturism si incarcate intr-o autoutilitara, fiind depozitate ulterior in doua locaţii detinute de catre invinuiti, dupa care erau comercializate in municipiul Bucuresti, in zona pietei Obor.
{youtube}WpRs8tcBECE{/youtube}