• Ierarhia de admitere la liceu 2023 va fi publicată din nou, miercuri, 5 iulie, de Ministerul Educației.
• Marți seară, instituția a publicat ierarhia pe județe a elevilor, dar mediile erau ordonate după media de absolvire a gimnaziului și nu după notele de la română și matematică, care sunt criterii principale de departajare.
Secretarul de stat Flori Lixandru a declarat marți seară că ierarhia publicată va fi ștearsă și va fi republicată astăzi, după ce s-au constatat erorile.
„Am luat legătura cu cei care se ocupă de aplicație pentru a verifica încă o dată dacă este respectată ordinea criteriilor de departajare. Accesul la ierarhie va fi blocat până se vor finaliza verificările. Termenul de publicare este 5 iulie”, a spus pentru Edupedu.ro Florian Lixandru.
Potrivit calendarului oficial de admitere la liceu 2023, elevii și părinții acestora trebuie să completeze fișele de înscriere în perioada 6-7 și 10-17 iulie.
Cum sunt departajați elevii la admiterea în liceu
În cazul în care doi candidați au medii de admitere egale, aceștia vor fi departajați în funcție de următoarele criterii folosite în ordine:
a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
b) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;
d) media generală de absolvire a claselor a V-a — a VIII-a.
CITEȘTE ȘI: ÎN PRAHOVA, APROAPE 500 DE LUCRĂRILE DE LA EVALUAREA NAȚIONALĂ AU PRIMIT NOTE MAI MARI, LA CONTESTAȚII
Potrivit calendarului de admitere în liceu 2023, 6-7 și 10-17 iulie 2023 sunt perioadele pentru completarea opțiunilor în fisele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, asistați de diriginţii claselor a VIII-a.
Este important ca aceste opțiuni să fie completate cu atenție, deoarece orice greșeală poate duce la o repartizare nedorită. De asemenea, absolvenții care doresc să participe la admiterea în alt județ trebuie să depună/transmită fisele conform procedurii stabilite.
În perioadele 6-7 și 10-14 iulie 2023 sunt programate verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor erori în baza de date computerizată și listarea fiselor corectate. Aceste operațiuni se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.
17 iulie este termenul limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București. În aceeași zi se face transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul Național de Admitere prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.
Pe 18 iulie se va face corectarea erorilor și confirmarea finalizării modificărilor în aplicația informatică centralizată.
Pe 19 iulie se face repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023. În aceeași zi se va face comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământ liceal din județ/municipiul București.
Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați este programată în perioada 20-25 iulie, urmând ca pe 25 iulie 2023 să se facă transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admişi în această etapă de admitere.
Între 26 și 28 iulie se vor rezolva de către comisia de admitere județeană situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
Mai multe pe adevarul.ro
CITEȘTE ȘI: REZULTATE MAI SLABE LA EVALUAREA NAȚIONALĂ, ÎN PRAHOVA, COMPARATIV CU ANUL TRECUT
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană