• Dronele și-au arătat eficiența în Ucraina, motiv pentru tot mai multe țări să se grăbească să-și fabrice propriile drone.
• Generalul (r) Cristian Barbu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, de ce România nu poate produce drone.
Eficacitatea sistemelor aeriene fără pilot – dronele, cum sunt cunoscute de către toată lumea, a fost demonstrată inclusiv în războiul din Ucraina, iar tot mai multe țări își dotează armata cu ele și investesc în producția lor.
România rămâne însă țara paradoxurilor și în 2023 și nu e deloc conectată vremurilor. Deși e membră UE și NATO și ar putea beneficia enorm, România a rămas mai degrabă încremenită în timp.
Deși autoritățile clamează că alocă 2,5% Apărării dintr-un PIB care crește de la an la an ca viteazul din poveste, Armata Română se bazează și în prezent îndeosebi pe arme fabricate în anii 70 și 80. În același timp, oficialii se laudă cu importurile de armament, uitând însă să explice de ce industria de apărare a României nu mai produce aproape nimic, relatează adevarul.ro.
Statul român a refuzat să sprijine companiile care ar fi putut să o facă, în timp ce Ungaria și-a prezentat deja dronele autohtone, denumite ProTAR, iar Ucraina uimește o lume întreagă și produce sisteme aeriene fără pilot chiar dacă fabricile sale se află sub tirul rachetelor rusești.
Generalul (r) Cristian Barbu a estimat, într-un interviu pentru „Adevărul”, că România nu va fabrica prea curând drone și se mulțumește să le importe din alte țări. E vorba despre dronele care, spun mai mulți specialiști, atunci când vor ajunge în dotarea Armatei Române, vor fi deja, foarte probabil, depășite, într-un domeniu care evoluează spectaculos.
CITEȘTE ȘI: RUSIA INTRODUCE ÎN PROGRAMA ȘCOLARĂ PENTRU LICEU CURSURI DE UTILIZARE MILITARĂ A DRONELOR DE LUPTĂ
De exemplu, dronele turcești Bayraktar folosite de ucraineni în primele luni ale războiului, dar care acumj sunt bruiate fără probleme. Practic, faptul că fiecare armă nouă este anihiliată în scurt timp de armele și mai noi ale dușmanului a dus la o cursă spectaculoasă a înarmării și a motivat toate țările să pună accentul pe inovație și să investească sume mari în cercetare, mai mult decât oricând. Nu însă și România.
Statul român, orb și surd la ofertele privaților pentru dronele autohtone
„N-avem și nici nu putem fabrica pentru că toate inițiativele românești cu privire la aceste fabricații de tehnologie specială și ultraavansată au fost gâtuite din start. Am avut doi producători în România care nu au fost băgați în seamă de statul român și care ușor, ușor, de unul știu eu de vreo 15 ani, puteau să producă acum lucruri extrem de apropiate de necesitatea militară”, a explicat generalul Barbu.
În România nu există mecanisme elementare care să facă posibilă demararea unui proiect serios pentru dronele autohtone.
„Noi nu lucrăm în acest moment pe aceste proiecte pentru că proiectele respective trebuie realizate într-un consorțiu. Consorțiul nu e doar cel de cercetare-proiectare. Trebuie să fie în consorțiul respectiv și un producător, cel puțin unul. Iar în acest moment nu există niciun producător care să își asigure toate cele necesare pentru a integra. Aici e un producător integrator. El nu poate să facă aeronava. O dă cuiva. Dirijarea, altcuiva, senzorii, altcuiva și așa mai departe. Am nevoie de un producător integrator. Aici numai cine știe poate să spună exact despre ce este vorba. Și sunt foarte puțini cei care știu chestia asta și atunci nu se bagă”, susține generalul Barbu.
Țară a IT-iștilor, România dispune de creiere pentru a iniția și a duce la bun sfârșit un astfel de proiect, însă lipsesc câteva „ingrediente”. Și chiar dacă există specialiști, nu există cadrul necesar.
„Nu avem susținere industrială, despre asta vorbesc. Nu e că n-am ști să le facem. Sunt printre cei care am proiectat și rachete și aeronave, le-am și încercat în tunel aerodinamic, deci nu suntem chiar novici. Dar n-ai susținere economică, totul se oprește în momentul în care trebuia să se treacă la partea de execuție în industrie”, conchide generalul Barbu.
Mai multe pe adevarul.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană