Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Permisele de conducere pentru unele categorii de vârstă ar putea deveni valabile 15 ani
Categorie: Știri naționale

• Aproximativ trei milioane de persoane ar putea beneficia de creşterea valabilităţii permiselor de conducere din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE de la 10 ani la 15 ani.
• Măsura a fost propusă în scopul reducerii costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor, potrivit unui proiect iniţiat de Guvern, adoptat marţi de Senat.

Proiectul mai prevede creşterea siguranţei rutiere prin scăderea valabilităţii administrative a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, Al, A2, A, B, Bl şi BE, deţinute de persoane cu vârsta de 70 de ani şi peste această vârstă de la 10 ani la cinci ani.

CITEȘTE ȘI: DOUĂ ZILE DE RAZII ÎN JUDEȚ. POLIȚIȘTII AU DAT PESTE 300 DE SANCȚIUNI, AU REȚINUT 10 PERMISE ȘI OPT CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE

Potrivit unui amendament admis la proiectul de act normativ, valabilitatea administrativă a permiselor de conducere eliberate pentru toate categoriile, deţinute de persoane cu vârsta de 80 de ani şi peste această vârstă, este de doi ani.

O altă modificare la proiect însuşită de plenul Senatului stipulează că permisele de conducere eliberate pentru toate categoriile, anterior publicării prezentei legi, îşi păstrează valabilitatea administrativă înscrise pe acestea.

„Scopul acestei propuneri este de a aduce beneficii cetăţenilor care au permis de conducere prin reducerea costurilor şi a timpului alocat pentru reînnoirea permiselor, de a reduce numărul de şoferi care nu sunt apţi medical să conducă şi implicit de creştere a siguranţei rutiere”, subliniază iniţiatorul în expunerea de motive.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.

Mai multe pe agerpres.ro

CITEȘTE ȘI: ÎN 2024, TOATE PERMISELE DE PESCUIT FAMILIAL TREBUIE SCHIMBATE

 

Back To Top