Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti a sărbătorit 91 de ani de Protecție Civilă în România

Categorie: Știri naționale

: Scris de Elena CIOBANU; Publicat: 28 Februarie 2024

• La aniversarea a 91 de ani de existență a sistemului de protecție civilă, Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti a organizat activităţi cu cadrele și elevii dedicate acestei zile.
• Ca instituţie de sine stătătoare, Protecţia Civilă a luat fiinţă la data de 28 februarie 1933, zi în care Regele României, Carol al II-lea, a aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 462, Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene, act normativ, care stabilea constituirea primelor structuri de protecţie civilă.

La evenimentul de aniversare a 91 de ani de existență a sistemului de protecție civilă, pe 28 februarie, de Ziua Protecție Civile în România, elevilor Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti le-a fost prezentat un scurt istoric privind înființarea protecției civile, aspecte din specificul armei şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă.

Comandantul școlii, colonel Daniel-Ionuț Enescu, a dat citire mesajului inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, prin care a mulțumit tuturor celor care își desfășoară activitatea prin participarea la misiuni internaționale, implementarea campaniilor preventive de amploare și utilizarea tehnologiei moderne, de-a lungul celor peste nouă decenii de existență.

Tot cu această ocazie, au fost înaintați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim un ofițer și doi subofițeri.

28 februarie – 91 de ani de Protecție Civilă în România

La data de 28 februarie, sărbătorim Ziua Protecţiei Civile în România. Protecţia Civilă a apărut ca urmare a necesităţii protejării vieții oamenilor și bunurilor acestora în fața manifestărilor provocate de forțele naturii și de conflictele armate.

Ca instituţie de sine stătătoare, Protecţia Civilă a luat fiinţă la data de 28 februarie 1933, zi în care Regele României, Carol al II-lea, a aprobat prin Înaltul Decret Regal nr. 462, „Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene”, act normativ, care stabilea constituirea primelor structuri de protecţie civilă și avea ca scop „să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”.

CITEȘTE ȘI: MIERCUREA ALARMELOR. SIRENELE DE ALARMARE A POPULAȚIEI VOR FI ACTIVATE ÎN TOATĂ ȚARA, LA ORA 10.00

Cu puţin înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, se înfiinţează Comitetul de Coordonare al Apărării Pasive – un fel de stat major în înţelesul actual, care funcţiona pe lângă Ministerul Aerului şi Marinei.
În anul 1939, Parlamentul aprobă Legea pentru apărarea antiaeriană activă şi pasivă. Se instituie centre de instrucţie de apărare pasivă la ministerele Aerului şi Marinei, Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, Educaţiei Naţionale, Sănătăţii şi Asistenţei Sociale, Căilor Ferate precum şi la fiecare judeţ, municipiu şi oraş.

Protecţia populaţiei şi a valorilor materiale determină, în timpul războiului, necesitatea înfiinţării unor unităţi speciale de apărare pasivă. Unităţile de intervenţie aveau ca misiuni: prevenirea la timp a populaţiei despre apropierea atacului aerian inamic; camuflarea cât mai bine posibil a obiectivelor terestre de vederea aeronavelor, limitarea efectelor bombardamentelor inamicului, asigurarea ridicării şi îngrijirii răniţilor sau victimelor gazate, înlăturarea bombelor neexplodate şi dezamorsarea acestora, stingerea sau limitarea marilor incendii, ridicarea şi înlăturarea marilor dărâmături, repararea imobilelor avariate de incendii sau bombardamente, ridicarea de tabere pentru evacuaţi şi sinistraţi sau pentru adăpostirea materialelor.
Tot în această lege se prevede introducerea „orei de apărare pasivă”, săptămânală, în programele facultăţilor şi şcolilor de orice fel, instituţiilor şi stabilimentelor de stat sau particulare, societăţilor şi asociaţiilor.

La 18 februarie 1943, se organizează Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului prin Instrucţiunile nr.440, se stabilesc structura organizatorică şi misiunile apărării pasive, luând fiinţă Comandamentul Apararii Pasive, cu rolul de a pregăti, îndruma, controla și conduce toate operațiile de apărare pasivă și de a nstru personalul și populația.
Tot în 1943, ia fiinţă, Corpul Special de Intervenţie, destinat a interveni în centrele bombardate de inamic, pentru înlăturarea bombelor neexplodate şi dezamorsarea lor, stingerea şi limitarea marilor incendii şi înlăturarea marilor dărâmături din întreprinderi, repararea imobilelor avariate de incendii şi bombardamente, construcţia de baracamente şi ridicarea de tabere pentrusinistraţi, evacuaţi şi materiale.

În iarna anului 1951, se înfiinţează Centrul de Instrucţie al armei, care avea menirea de a pregăti şi perfecţiona cadrele şi personalul civil pentru diferite funcţii şi specialităţi în protecţia civilă.şapte ani mai târziu, unităţile şi formaţiunile de apărare locală antiaeriană trec din subordinea Ministerului de Interne în cea a Ministerului Apărării Naţionale.

Prin decretul nr. 24 din 17 ianuarie 1952, conceptul de Apărare Pasivă a devenit Apărare Locală Antiaeriană prin adoptarea „Regulamentului Apărării Locale Antiaeriene”, şi ia fiinţă Comandamentul Apărării Locale Antiaeriene în cadrul Ministerului de Interne, care era organizat în state majore de apărare locală antiaeriană la nivelul regiunilor, ca unităţi administrative, în raioane şi oraşe mari.

Cutremurul din 4 martie 1977 pune la grea încercare armata și, în cadrul acesteia, apărarea locală antiaeriană.

În 1978, Apărarea Locală Antiaeriană îşi schimbă denumirea în Apărare Civilă, atribuţiile acesteia fiind diversificate. În perioada următoare, acesteia i se asigură un nou cadru normativ, alte structuri organizatorice şi misiuni. Orientarea spre misiuni specifice la dezastre devine evidentă şi mai clară, totuşi, abia după anul 1990, acestea devin dominante.

În anii `80, activitatea Apărării Civile a fost orientată spre pregătirea întregii populaţii pentru diferite situaţii de risc. S-au alcătuit planuri de protecţie şi intervenţie în situaţii complexe şi s-au desfășurat numeroase exerciții de apărare civilă.

În decembrie 1989, un nou cadru a fost creat. România a ratificat, pe 14 mai 1990, cele două Protocoale Adiţionale la Convenţia de la Geneva (august 1949), convenţie la care România a aderat în 1954.

În anul 1996, Parlamentul României adoptă „Legea protecţiei civile” Lg. 106, o lege sintetică pe baza căreia s-a structurat protecţia civilă atât în plan departamental, cât şi local, cuprinzând cerinţele rezultate din studiul surselor de risc potenţiale de pe teritoriul României: cutremure de pământ, alunecări de teren, inundaţii, accidente şi avarii chimice, nucleare sau industriale, distrugeri de baraje hidrotehnice, etc., precum şi din confruntarea cu alte categorii de riscuri majore specifice sfârşitului de mileniu, unele cu efecte transfrontaliere.

La 1 ianuarie 2001, Comandamentul Protecţiei Civile, organul de specialitate al Ministerului Apărării Naţionale până la acea dată, a trecut în subordinea Ministerului de Interne, păstrând aceleaşi caracteristici organizatorice.

Un eveniment important în cadrul transformării instituţionale a Protecţiei Civile l-a constituit fuzionarea Comandamentului Protecţiei Civile cu Corpul Pompierilor Militari, în decembrie 2004.
Protecţia Civilă rămâne o componentă de bază a sistemului securităţii naţionale, destinată prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora, precum şi în scopul asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.

Protecţia civilă din România, este, în conformitate cu prevederile legii nr. 481/2004, privind protecţia civilă, cu modificările şi completările ulterioare, o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflicte armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii.

GALERIE FOTO Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti