Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

prezenta la scoala si nota la purtare conditi pentru bursa scolara
Categorie: Știri naționale

 

• Anul școlar 2024-2025 vine cu schimbări, după cum prevedere proiectul de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023.
• Astfel, bursele școlare nu vor mai fi acordate în cazul absențelor nemotivate și a unei note la purtare mai mică de 10.

În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă, conform proiectului de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023.

În anul școlar 2023-2024, elevii primesc bursa de excelență și bursa de merit, indiferent de numărul de absențe, potrivit metodologiei. Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă.
Bursa de excelență, cea de merit, cea de reziliență sau bursa tehnologică sunt acordate și sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior, conform proiectului de OUG.

CITEȘTE ȘI: DEȚINĂTORUL MEGA IMAGE PREIA LANȚUL DE MAGAZINE PROFI. TRANZACȚIA ESTE ANALIZATĂ DE CONSILIUL CONCURENȚEI

În Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, doar pentru bursa de merit era necesară media 10 la purtare.

Elevul care nu a obținut media 10 la purtare la finalul anului școlar pierde bursa de merit în anul școlar următor, conform Articolului 108 (18).

În metodologia de acordare a burselor școlare în anul 2023-2024, bursele de excelență olimpică și cele de merit au condiție de acordare media 10 la purtare și cele tehnologice nota 7 la purtare.

„Pot primi bursă de excelență olimpică doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.
Pot primi bursă de merit doar elevii promovați la toate disciplinele și care au obținut media 10 la purtare, la finalul cursurilor din anul școlar anterior, în condițiile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare.

Bursa tehnologică nu se acordă în primele 3 luni calendaristice din anul școlar următor, în cazul în care elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 în anul școlar precedent“, conform metodologiei.

Ministerul Educației propune un nou tip de bursă, de reziliență, în valoare de 300 de lei, pentru elevii cu medii de peste 7, conform noilor criterii de acordare a burselor pentru elevi pentru anul școlar 2024-2025 din proiectul de OUG.

Anul școlar viitor se vor acorda următoarele burse, potrivit proiectului de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică, luni, 25 martie.

a) bursă de excelență olimpică (I și II);
b) bursa de merit; – 450 de lei/lună
c) bursa de reziliență; – 300 de lei/ lună
d) bursă socială; – 300 de lei/ lună
e) bursă tehnologică – 300 de lei/lună

Ma multe pe edupedu.ro

CITEȘTE ȘI: POLIȚIA DE FRONTIERĂ, PREGĂTITĂ PENTRU INTRAREA ÎN SPAȚIUL SCHENGEN. CUM VOR CĂLĂTORI MINORII

Back To Top