• Marți, 9 aprilie, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat proiectul de Lege privind alinerea parentală, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (PL-x nr. 698/2022).
• Avocatul Tudor Becheanu a detaliat câteva aspecte ale proiectului.
Proiectul de Lege 698/2022 își propune să reglementeze alienarea parentală în România, relatează avocatul Tudor Becheanu pentru juridice.ro.
Prin Legea privind alienarea parentală:
– România devine doar al doilea stat din lume care la nivelul întregului teritoriu reglementează acest fenomen;
– Alienarea parentală mai este reglementata doar în Brazilia (din 2011), precum și în anumite zone din Mexic și este nereglementată dar folosita des în jurisprudență în țările nordice, Anglia, Germania, Noua Zeelandă, Australia și SUA (în special, New York și California);
– Definiția si celelalte prevederi ale legii sunt cât se poate de moderne și de precise pentru că la redactarea definiției s-au folosit nu doar chestiuni specific locale romanești derivate din jurisprudență, dar și cele mai bune practici de unde alienarea parentală este uzitată. De asemenea și foarte important, definiția din lege evită capcanele și efectele neprevăzute izvorâte din reglementarea braziliană, unde definiția este superficială și a dat naștere unor abuzuri și violențe din partea părinților așa-ziși alienați la adresa fetelor și femeilor.
– Definiția este aproape în totalitate lipsită de orice legătură cu ceea ce a fost numit în literatura de specialitate psihologică sindromul alienării parentale sau asemenea. Orice lege, ca și aceasta, stabilește norme de drept, adică modele de comportament observate în societate și care primesc definire normativă, iar nu diagnostice ori rezolvări ale unor controverse psihologice.
Detalii ale legii alienării parentale
1. Care este scopul legii
Legea are două scopuri majore:
A. Un scop principal, respectiv combaterea situațiilor reale de alienare parentală întâlnite în număr foarte mare în practică și care afectează în mod grav un număr din ce în ce mai mare de copii.
B. Un scop secundar și implicit, respectiv combaterea situațiilor în care sunt lansate acuze nefondate de alienare parentală, de regulă pentru a ascunde un comportament abuziv propriu la adresa copilului sau a celuilalt părinte.
2. Legea privind alienarea parentală atinge următoarele obiective
A. Definirea instituției juridice numită înstrăinare părintească, respectiv a modelului de comportament întâlnit de regulă în context de conflict judiciar intre părinți și denumit colocvial “alienare parentală”.
Există două criterii esențiale pentru existența unei situații de înstrăinare părintească și anume:
– Copilul manifestă reținere sau ostilitate față de unul dintre părinți;
– Comportamentul copilului este disproporționat sau nejustificat prin raportare la comportamentul părintelui respectiv față de copil;
Explicații pe scurt legate de această definiție:
Reținerea reprezintă înfrânarea sentimentelor naturale de afecțiune pe care copilul le simte față de părintele înstrăinat, precum și înfrânarea dorințelor sale de a petrece timp alături de acesta, de a comunica cu el, ș.a.m.d.
Ostilitatea reprezintă manifestarea unor sentimente de dispreț și/sau dușmănie față de părintele înstrăinat.
Reținerea sau ostilitatea trebuie să fie „disproporționate” sau ”nejustificate”.
Disproporționalitatea acoperă situațiile în care reținerea sau ostilitatea se manifestă în legatură cu un comportament sau o serie de comportamente sub-optime ale părintelui înstrăinat care au afectat într-un fel sau altul relația părinte-copil, însă nu într-o măsură atât de severă pe cât ar sugera-o reacțiile copilului.
Nejustificarea acoperă situațiile în care nu există niciun fel de comportament al părintelui înstrăinat care ar putea explica, măcar în parte, reacțiile copilului la adresa acestuia.
Prin urmare, ceea ce este de evaluat este mai întâi comportamentul copilului (manifestă acesta respingere sau ostilitate față de părintele presupus înstrăinat?) și apoi comportamentul părintelui presupus înstrăinat prin raportare la copil (s-a comportat acesta într-un mod care să facă atitudinea copilului proporțională sau justificată?).
Dacă aceste două criterii sunt îndeplinite, concluzia obligatorie este că acel copil este în mod intenționat supus unei forme de violență psihologică de către persoana care îl îngrijește, respectiv există o situație de înstrăinare părintească.
B. Prevenția situațiilor de înstrăinare părintească, prin îmbunătățirea instrumentelor pe care serviciile de protecție a copilului le au când vine vorba de menținerea legăturilor copilului cu persoanele cu care a dezvoltat relații de atașament, de regulă părinții și rudele apropiate:
– Reglementările legate de monitorizarea programului de relații personale sunt consolidate;
– Reglementările legate de masurile de protecție a copilului, precum plasamentul in regim de urgență, sunt întărite si extinse;
C. Combaterea situațiilor de înstrăinare părintească aflate în desfășurare, printr-o serie de măsuri referitoare la desfășurarea proceselor și executărilor silite în astfel de cazuri:
– Constatarea unei situații de înstrăinare părintească obligă instanțele să ia măsuri preferențiale atunci când se stabilesc raporturile dintre părinți si copii, inclusiv în ceea ce privește stabilirea custodiei exclusive și a unor programe de relații personale extinse în favoarea părintelui înstrăinat;
– Stabilirea unor penalități financiare severe, stabilite proporțional cu veniturile celui penalizat, direct prin hotărârea judecătorească;
– Durata maximă de soluționare a ordonanțelor președințiale este limitată la 30 de zile;
– Măsurile se aplică în orice dosar nou de instanță, dar și dosarelor aflate deja pe rol.
D. Repararea legăturilor dintre copiii înstrăinați și părinții lor, prin obligarea direct în hotărârea judecătorească a părinților și a copilului la consiliere și terapie psihologică atunci când se constată o situație de înstrăinare părintească.
Conform logicii noilor reglementări, rolul psihologilor în cazurile de înstrăinare părintească este mutat din faza cercetării judecătorești – astfel cum se întâmplă în prezent într-un mod extrem de ineficient – în zona de reparare a consecințelor acestor situații.
Constatarea unei situații de înstrăinare părintească o face mereu un judecător, prin raportare la îndeplinirea (sau nu) a condițiilor din definiție conform probelor de la dosar, iar nu în baza unei expertize psihologice, care este implicit descurajat a fi folosită în noua reglementare.
3. Care nu este scopul legii
Nu reprezintă un scop al legii tragerea la răspundere penală a părinților responsabili de înstrăinare părintească, pentru că:
– Există deja legislație în acest sens (infracțiunea de nerespectare a măsurilor încredințarea minorului, art. 379 C.Pen.) și există și cazuistică relevantă;
– Sigur că și în zona penală se pot realiza îmbunătățiri legislative în viitor, dar problema principală a oricărei proceduri penale o reprezintă durata mare de soluționare, chestiune care face acest instrument lipsit de utilitate practică semnificativă în situațiile de înstrăinare părintească. Este de esența unei situații de înstrăinare părintească de a fi soluționată în termen scurt.
4. Pe cine ajută legea privind alienarea parentală
În mod evident, legea vine în ajutorul copiilor aflați într-o situație de înstrăinare părintească pentru că astfel de situații pot fi stopate și, ulterior, relația copilului cu părintele înstrăinat poate fi reparată.
Îîn plus, legea ajută toți copiii ai căror părinți trec printr-un conflict judiciar pentru că în lege nu este relevantă doar zona de reglementare care prevede combaterea situațiilor de înstrăinare părintească, ci este la fel de relevantă zona de prevenție.
Nu în ultimul rând, legea se va dovedi extrem de folositoare pentru părinții care sunt acuzați în mod nefondat și șicanator de înstrăinare părintească. Pentru acești părinți, algoritmul juridic de evaluare a existenței sau nu a unei situații de înstrăinare părintească, astfel cum derivă din definiția pe care instanțele de judecată o vor folosi de acum înainte, va tranșa în mod clar și transparent validitatea unor astfel de acuze.
5. Ce urmează de acum înainte
Prin această lege, reprezentanții serviciilor de asistență socială trebuie să înțeleagă că rolul lor în toate conflictele privitoare la copii a devenit mai important, că li s-au trasat obligații concrete și că se așteaptă de la domniile lor un grad ridicat de profesionalism și de implicare, fără să se mai ascundă în spatele neclarităților legislative.
Judecătorii trebuie să abordeze practic și rapid situațiile de înstrăinare părintească. Identificarea unei astfel de situații nu trebuie să dureze ani de zile si nu trebuie să se mai bazeze pe evaluări psihologice complexe, dispuse aleatoriu în dosare de instanță, diferite din punct de vedere al metodologiei între ele și de la un psiholog la altul ori bazate pe obiective variabile, ci pe o evaluare probatorie a îndeplinirii sau nu a criteriilor de existență a unei situații de înstrăinare părintească, astfel cum o definește legea.
Nu în ultimul rând, părinții trebuie să înțeleagă că două tipuri de comportamente toxice sunt acum în vizorul legii: comportamentul intenționat de îndepărtare a copilului de unul dintre părinți; și lansarea de acuze nefondate de înstrăinare părintească la adresa celuilalt părinte, prin care se încearcă ascunderea unui comportament abuziv propriu.
Avocat Tudor Becheanu pentru juridice.ro
CITEȘTE ȘI: PARLAMENTUL A DECIS SCOATEREA PĂCĂNELELOR DIN LOCALITĂȚILE CU MAI PUȚIN DE 15.000 DE LOCUITORI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
