Un avion de tip IAR 99 Şoim cu dublă comandă în care se aflau un elev şi un instructor s-a prăbuşit lângă aeroportul din Craiova. Unul dintre piloţi a murit la contactul cu solul, iar cel de-al doilea a reuşit să se catapulteze şi se află în stare gravă.
Avionul s-a prăbuşit la puţin timp de la decolare, în jurul orei 10:30, la o distanţă de aproximativ doi kilometri de aeroportul Craiova, într-o zonă cu case. În momentul impactului, aparatul de zbor a luat foc, iar flăcările s-au răspândit la vegetaţia din apropiere. Incendiul a fost însă stins.