- Pensionarul cu cea mai mare pensie din sistemul public încasează, lunar, 100.000 de lei, a anunțat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
- Acesta a contribuit la sistemul public de pensii doar 18 ani.
Cea mai mare pensie în România, după recalculare, se ridică la aproximativ 20.000 de euro lunar și este încasată de un fost angajat în sistemul bancar, care a lucrat în privat și a contribuit la sistemul de pensii doar 18 ani, dar „contribuţiile au fost foarte mari”, a explicat ministrul Muncii, la Prima TV.
„În urma unei contribuţii substanţiale, are cea mai mare pensie din România, care e undeva în jurul a 100.000 RON, adică aproximativ 1 miliard de lei vechi”, a spus ministrul Muncii. Aceasta a explicat că este un pensionar care a lucrat „în domeniul financiar-bancar, într-o instituţie privată. Este o instituţie bancară care nu a falimentat în anii '90, este o instituţie bancară cu reputaţie prestigioasă, cu o cotă mare de piaţă şi astăzi când vorbim”, a explicat ministrul Muncii.
Prahova este județul cu cel mai mare număr de pensionari, dar și cu cel mai mare procent de pensii care au beneficiat, la recalculare, de o majorare.
Citiți și: Cea mai mare majorare primită de un pensionar din Prahova este de peste 6.500 de lei
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană