Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

pelerinaj la moastele Sfintei Parascheva iasi
Categorie: Știri naționale

 

• Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marţi dimineaţa, la ora 6,30, din Catedrala Mitropolitană şi aşezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiţi la Iaşi să se poată închina.
• La procesiune au luat parte mii de pelerini. Majoritatea acestora au venit la Iaşi încă de luni dimineaţa şi s-au aşezat la rând în aşteptarea momentului în care se vor închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

În jurul orei 6,00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Parascheva. Ulterior, un sobor de 32 de preoţi a purtat racla cu moaştele Sfintei Parascheva în procesiune. Au fost patru opriri, câte una în dreptul fiecărui colţ al catedralei. De asemenea, procesiunea a ieşit pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe poarta Sfânta Parascheva şi a intrat apoi pe poarta Sf. Andrei.

După procesiune, racla cu moaştele sfinte a fost depusă într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru închinarea credincioşilor.

Cei mai mulţi pelerini sunt din Voluntari, ei fiind aduşi la Iaşi cu 221 de autocare.

În orele următoare, preoţii vor oficia slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, precum şi Sfânta Liturghie.

Pelerinii care vor merge în aceste zile pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească şi moaştele Sfântului Pantelimon, care vor fi aduse de la Mănăstirea "Sfântul Pavel" de la Muntele Athos.

CITEȘTE ȘI: Expoziție dedicată familiei arhitecților Socolescu: „Socoleștii” în rotonda Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”

Cunoscută în trecut şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a celor săraci.

Ea s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra, din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Ar fi murit la vârsta de 27 de ani în satul natal, Epivat. Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii ''Sfinţii Trei Ierarhi''.

Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaştele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica ''Trei Ierarhi". De atunci, moaştele ei se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română şi este considerată ocrotitoarea Moldovei, dar şi a celor năpăstuiţi.

Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită şi data de prăznuire a Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie.

Pelerinajul de Sfânta Parascheva durează o săptămână, până marți, 15 octombrie, iar sute de mii de pelerini sunt așteptați la Catedrala din Iași.

Programul slujbelor la moaștele Sfintei Parascheva
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor

Marți, 8 octombrie 2024
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);

- 16.00-18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

Miercuri, 9 octombrie 2024
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

- 16.00-18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

- 20.00: Întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala Mitropolitană.

Joi, 10 octombrie 2024
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

- 18.00: Prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfinților Doctori fără de arginți (Librăria Doxologia);

- 19.00-23.00: Slujba de Priveghere - Vecernia, Litia și Utrenia a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană).

Vineri, 11 octombrie 2024
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);

- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

- 17.00: Vernisajul expoziției de pictură Rugați-vă cu glas tare! – cu pensula în mână în urma Psalmilor lui David – pictor Horia Țigănuș (Muzeul Mitropolitan);

- 19.00-20.30: Pelerinajul „Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon;

- 21.00-00.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

Sâmbătă, 12 octombrie 2024
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);

- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

- 19.00-23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia glasului VII a Sfântului Apostol Andrei - aducerea sfintelor moaște la Iași (1996) (în Catedrala Mitropolitană).

Duminică, 13 octombrie 2024
- 07.00-11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);

- 16.00-17.30: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

- 19.00: Concert de muzică sacră susţinut de grupul vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană);

- 21.00-02.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Luni, 14 octombrie 2024
- 7.00-9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană);

- 9.30-12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile vor fi date de corul Operei Naționale Române din Iași);

- 16.00-16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

- 19.00-23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană).

Marți, 15 octombrie 2024
- 7.00-11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

- 16.00-18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

- 19.00: Concert de muzică psaltică susţinut de corul Byzantion şi Mini Byzantion (în Catedrala Mitropolitană).

CITEȘTE ȘI: Finanțare europeană la UPG Ploiești, pentru prevenirea abandonului școlar

Back To Top