Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Ziua armatei romane
Categorie: Știri naționale

 

• Ziua Armatei Române este sărbătorită anual, pe 25 octombrie.
• Anul acesta, evenimentul va fi celebrat printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară și în bazele militare din teatrele de operații în care se află militarii români.

În urmă cu 80 de ani, la 25 octombrie 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unităţile sovietice, erau eliberate oraşele Carei şi Satu Mare, ultimele localităţi de pe teritoriul naţional rămase sub ocupaţia hitleristo-horthystă, eveniment care a încununat astfel lupta şi jertfa zecilor de mii de combatanţi pentru eliberarea Ardealului, luptă începută în Carpaţii Orientali, chiar în noaptea de 23/24 august 1944. Astfel s-a eliberat întreg teritoriul de 44.492 km pătraţi, ocupat prin Dictatul de la Viena, refăcându-se în partea de Vest adevăratele hotare de stat ale României.

Ziua Armatei Române a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959 şi este sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militarii români şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente.

Ceremonii similare au loc în principalele garnizoane din ţară, la Monumentele eroilor, precum şi la cimitire şi la monumente ale ostaşilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova, Slovacia şi Ungaria, potrivit https://www.mapn.ro/.

Mai multe pe agerpres.ro

CITEȘTE ȘI: Fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, reținut pentru 24 de ore, alături de alte trei persoane

Back To Top