• Un râs a fost recuperat dintr-o fântână cu o adâncime de aproximativ 15 metri din masivul Parâng, a anunţat, marţi, şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.
Acțiune inedită de salvare a salvatorilor montani de la Salvamont Gorj: au fost solicitați sa intervină pentru recuperarea unui râs căzut într-o fântână în masivul Parâng, în zona subalpina a vârfului Parângul Mare, în zona comunei Crasna.
Nu se știu cum a ajuns animalul în fântâna adâncă de 15 metri, dar a avut totuși noroc că a fost observat de câțiva cetățeni care au trecut prin zonă.
ACȚIUNEA DE SALVARE A RÂSULUI CĂZUT ÎN FÂNTÂNĂ AICI
„Salvamontiștii au coborât un medic care a lansat anestezicul necesar, apoi un salvator a coborât în fântână. Animalul a fost asigurat și ridicat împreună cu salvamontistul printr-un sistem de tracțiune. Râsul nu are leziuni, după ce îi trece anestezia, poate pleca. Au participat salvatori din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj aflați în baza de intervenție Salvamont Târgu Jiu, pompieri și personal silvic”, a precizat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj, imediat după intervenție.
La misiune au participat salvatori din cadrul serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj aflaţi în baza de intervenţie Salvamont Târgu Jiu, pompieri şi personal silvic.
Potrivit imaginilor, animalul a fost eliberat, într-adevăr, fără probleme, în mediul său natural.
România are cea mai mare populație de râși din Europa. La noi trăiesc peste două mii de exemplare din această specie, în timp ce pe continent mai sunt aproximativ nouă mii.
Foto: Green news
Videolink: Savamont Gorj
CITEȘTE ȘI: Domeniul schiabil din Sinaia este închis pentru revizia instalaţiilor / Joi nu va funcţiona telecabina
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană