• János Lázár, ministrul ungar al transporturilor, a postat pe Facebook, o hartă a „Ungariei Mari”.
• Ministerul Afacerilor Externe a transmis însărcinatului cu afaceri al Ungariei la București dezaprobarea față de gestul ministrului ungar.
Ministrul ungar al transporturilor și construcțiilor, János Lázár, a postat pe pagina personală de Facebook, o hartă a „Ungariei Mari”. Ministerul Afacerilor Externe Român a reacționat prompt, la solicitarea stiripesurse.ro: „MAE denunță orice tip de politici revizioniste”.
CITEȘTE ȘI: Podul Giurgiu - Ruse va fi închis temporar, săptămâna viitoare
„Ca urmare a solicitării dumneavoastră legată de publicarea, de către ministrul ungar al transporturilor și construcțiilor, János Lázár, pe pagina personală de Facebook, a unei fotografii cu harta ”Ungariei Mari”, precizăm că Ministerul Afacerilor Externe denunță orice tip de politici revizioniste, acest lucru fiind transmis părții ungare cu prilejul tuturor întrevederilor la nivel de demnitari.
În cazul specific la care faceți referire, Ministerul Afacerilor Externe a transmis însărcinatului cu afaceri a.i. al Ungariei la București dezaprobarea față de gestul ministrului ungar, subliniind că orice manifestare care implică mesaje de tip revizionist, indiferent de forma pe care o îmbracă, este inacceptabilă, contrară realităților actuale și angajamentelor asumate în comun de România și Ungaria.
Ministerul Afacerilor Externe a reiterat și pe această cale poziția transmisă constant autorităților ungare, și anume că astfel de abordări nu susțin obiectivul promovării unor relații pragmatice, de bună vecinătate și colaborare dintre cele două țări, în interesul nemijlocit al tuturor cetățenilor români și ungari, iar istoria comună trebuie să rămână obiectul de studiu al istoricilor”, se arată în mesajul retransmis de MAE.
Mai multe pe gandul.ro
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană