• Universitatea Internațională Danubius din Galați i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa lui Dalai Lama.
• Reprezentații universității au subliniat rolul lui Dalai Lama în promovarea dialogului ecumenic și a respectului între credințe.
„Ne aflăm astăzi într-un moment solemn, menit să omagieze o personalitate de excepţie din domeniul culturii, ştiinţei şi spiritualităţii mondiale: Sfinţia Sa Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, liderul spiritual suprem al budismului tibetan. Universitatea Internaţională Danubius din Galaţi, România, are onoarea de a decerna titlul de Doctor Honoris Causa Sfinţiei Sale, în semn de recunoaştere pentru contribuţiile remarcabile aduse umanităţii prin intermediul reflecţiilor sale filozofice, promovarea păcii şi eforturile neobosite de a cultiva armonia între religiile lumii", informează Universitatea, citată de monitoruldegalați.ro.
„Prin decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, Universitatea Internaţională Danubius din Galaţi aduce un omagiu profund Sfinţiei Sale pentru rolul său esenţial în promovarea dialogului ecumenic, al respectului reciproc între credinţe şi al încurajării unui mesaj universal de compasiune şi responsabilitate globală. Într-o lume marcată de tensiuni şi provocări, personalitatea sa rămâne un far de lumină morală şi spirituală", declară Conf. univ. dr. Ionel Mohîrţă.
CITEȘTE ȘI: Meta va folosi recunoașterea facială a celebrităților pentru a detecta reclamele false
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană