• Miercuri după amiază, mai exact la ora 13.22 trenul Regio 16003 al CFR Călători a plecat din Gara de Nord din București cu destinația finală stația CF Brașov, unde ar fi trebuit să ajungă la ora 16.00.
• Numai că din Bușteni, unde a avut stație, garnitura a plecat fără ca șeful de tren el să transmită semnalul gata de plecare și fără o parte dintre călători.
În stația Bușteni, în jurul orei 15.15 șeful de tren s-a prezentat la Biroul de Mișcare, unde a comunicat că trenul a fost expediat din stație fără ca el să transmită semnalul gata de plecare. În consecință, pe peron au rămas atât călători, cât și angajatul feroviar, au relatat pentru Club Feroviar surse din cadrul operatorului de stat.
CITEȘTE ȘI: CFR Călători suplimentează trenurile către și dinspre litoral, în minivacanța de 1 Mai
Între timp, garnitura ajunsese la Azuga, însă nu putea pleca mai departe, pentru că era „trenul fără naș”.
Conform instrucțiilor feroviare, nu putea pleca în lipsa șefului de tren.
Acesta din urmă a luat din Bușteni trenul Regio 10023 al operatorului privat Transferoviar Călători, care venea din urmă și se ducea tot la Brașov.
Cu acest tren a ajuns la Azuga, unde s-a suit în garnitura de stat, care și-a continuat parcursul cu 13 minute întârziere.
În final, potrivit datelor publice ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, trenul Regio 16003 al CFR Călători a ajuns la destinația finală, Brașov, cu o întârziere de 19 minute față de ora din livret.
Mai multe pe Bizbrasov.ro
CITEȘTE ȘI: Un prahovean a fost reținut, în Gara Teiuș, după ce a făcut gesturi obscene în tren
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană