Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

vot1La jumătatea campaniei electorale, mai puțin de jumătate dintre alegători știu cine candidează pentru funcția de deputat în colegiul de care aparțin și puțin peste o treime știu cine sunt candidații pentru Senat, arată cel mai recent sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES. De asemenea, există un număr mare de cetățeni indeciși cu privire la votul pe care îl vor acorda în 9 decembrie.



Din totalul respondenților, 37% spun că știu sigur cu cine vor vota, 19% spun că au o idee, dar nu este definitivă, iar 39% spun că încă sunt nehotărâți. Doar 5% spun că sigur nu vor merge la vot.

 

Întrebați dacă există șanse să își schimbe opțiunea de vot pe parcursul campaniei electorale, 44% dintre intervievați răspund cu un ferm „Sigur NU îmi voi schimba opțiunea de vot”, în timp ce 33% spun că există șanse mici ca acest lucru să se întâmple, iar 19% spun că sunt șanse mari să își schimbe opinia până în data de 9 decembrie.

Până în momentul realizării studiului spun că au urmărit campania electorală a candidaților din colegiul lor 48% dintre cei intervievați, în timp ce 51% spun că nu au urmărit-o.

Ancheta a avut loc în perioada 21-22 noiembrie 2012, pe un eşantion de 1.397 indivizi de 18 ani și peste. Eroarea maximă tolerată a sondajului este de ± 2,67%este jumătate dintre români nu au urmărit, până în acest moment, campania electorală a candidaților din colegiul lor.

Back To Top