- Este pericol de prăbușire la Salina Praid, faimosul obiectiv turistic afectat de câteva săptămâni de infiltrații, unde situația s-a agravat, în ultimele 24 de ore, din cauza precipitațiilor abundente.
- Criza a scăpat de sub control în condițiile în care debitul pârâului Corund a crescut foarte mult, apa a rupt albia, iar sistemul de drenaj a fost compromis.
- Mare parte din apa pârâului s-ar scurge acum direct în galerii, inundându-le.
Prefectul județului Harghita, Petres Sandor, avertiza încă de marți că este posibil ca Salina Praid să fie inundată.
„Din păcate, am pierdut lupta cu natura. Debitul estimat în cursul orelor dimineții, al pârâului Corund, a fost de peste 100 de ori (mai mare decât - n. r.) debitul normal, un debit cum nu s-a văzut, cel puțin în ultimii 30 de ani. Și materialele purtate de această viitură au afectat într-un mod aproape ireparabil lucrările de amenajare efectuate în cursul ultimelor săptămâni. Apa a început să intre iarăși în salină, cu un debit care nu poate să fie stăpânit la momentul actual”, a afirmat Petres Sandor, în cadrul unei declarații de presă privind situația din Harghita, unele dintre județele aflate sub avertizări cor roșu de inundații.
Acesta era însă optimist și spunea că se caută soluții ca, ulterior, să fie salvate măcar parte din zona turistică și vechea exploatare, care nu a fost afectată. Oficialul a spus că, potrivit specialiștilor, ar dura destul de mult ca apa să dizolve o cantitate de sare încât să pună probleme de stabilitate, fiind vorba despre „luni, ani, nu de ore, zile, săptămâni”.
Autoritățile au anunțat, marți, că geotextilul folosit pentru drenaj s-a deteriorat, din cauza debitului ridicat al pârâului Corund, ceea ce a dus la pătrunderea apei în salină. În ciuda mesajelor oficiale optimiste, situația s-a dovedit greu de gestionat și înaintea precipitațiilor abundente din ultimele zile.
Citiți și: Codul roșu de inundații a fost extins, de la un județ la 11. Avertizarea, prelungită până joi
Aseară a fost dispusă evacuarea urgență a utilajelor și a personalului din zona de lucru.
Levente Nagy, unul dintre membrii ultimei echipe care a ieșit din subteran, era convins că nu va mai rămâne nimic din zona turistică.
„EU am fost, împreună cu echipa mea, ultimul civil care a părăsit Salina Praid în această seară (27.05.2025), la ora 20:15. Încet-încet totul devine doar o amintire – nu mai am cu ce să mă mândresc, nu mai pot arăta nimic, dar rămân atâtea amintiri, atâtea clipe frumoase trăite cu copiii cărora le-am adus bucurie.
Aș vrea să mulțumesc echipei care a contribuit la construcție, echipei care a operat totul. Din păcate, azi a trebuit să scot ce mai puteam salva. Mulțumesc minerilor pentru ajutor, mulțumesc pentru nacela trimisă înapoi în adâncuri pentru mine. Le mulțumesc celor 3 oameni care au coborât azi cu mine, știind că acasă cineva stă cu inima strânsă, plângând pentru noi, temându-se să nu ni se întâmple ceva rău”, a scris pe pagina sa de Facebook cel care a construit, acum mai bine de 10 ani, primul parc de aventură din lume aflat în subteran.
Localnicii, mulți dintre ei având mici afaceri datorită acestui faimos obiectiv din România, sunt convinși, însă, că aceste ore reprezintă sfârșitul Salinei Praid.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană