• Pe fondul temperaturilor ridicate, zeci de scorpioni carpatini au fost observați printre roci și vegetație uscată în comuna Colți, loc din care arahnidele s-au extins în ultimii ani și în alte zone din „Ținutul Buzăului”.
• Turiștii sunt avertizați să nu îi captureze.
În zonele stâncoase sau la marginea pădurilor, ascunși pe sub pietre, favorizați de condițiile meteorologice și geologice, scorpionii carpatini au prosperat. Nu sunt mai mari de câțiva centimetri în dimensiuni și nici nu sunt dotați cu un venin la fel de puternic precum scorpionii de deșert, dar și-au căpătat în ultimii zeci de ani o reputație, arealul lor fiind limitat atât la nivelul județului cât și al țării. Localnicii din Colți cunosc câteva locuri în care cu precădere pe timpul verii pot fi observați, dar în general sunt evitați datorită reacțiilor neașteptate pe care le-ar putea avea în situația în care ar fi înțepați, pentru că atunci când se simt amenințați, ca o reacție defensivă, scorpionii pot ataca.
„Nu am auzit de oameni mușcați și din ce am mai citit nu sunt la fel de veninoși ca rudele din deșert, sunt mult mai mici. Sunt zeci de exemplare, dar dimineața stau la adăpost. Sunt multe lucruri interesante în localitate, chihlimbar, zone de petrol iată și scorpioni. Se găsesc în zonele stâncoase și ies determinați de căldură, sunt mai iuți', a declarat, pentru Agerpres, un localnic din comuna Colți.
VIDEO LINK SCORPIONI ÎN COMUNA COLȚI JUD. BUZĂU
Potrivit managerului Geoparcului UNESCO „Ținutul Buzăului”, straturile de roci regăsite în comuna aflată la poalele Carpaților de Curbură au favorizat în timp apariția scorpionilor, arealul oferind condiții optime de supraviețuire, inclusiv pe timpul iernii.
„În zona 'Ținutului Buzăului' avem o specie endemică de scorpion, Euscorpius carpathicus sau scorpionul carpatin. S-a extins foarte mult, îl regăsim și la Mânzălești, Lopătari, Pârscov, dar original este din Colți. Acum 20-30 de ani era localizat aproape exclusiv în comuna Colți pentru că acolo sunt niște roci foarte interesante care i-au permis să supraviețuiască iarna. Sunt niște depozite de roci formate în urmă cu 20 de milioane de ani când a căzut cenușă vulcanică în marea preistorică de atunci. Cenușa foarte bogată în siliciu a favorizat dezvoltarea unor alge care se numesc diatomee. Rocile acestea sunt și au fost importate pentru scorpioni, pentru că rețin căldura foarte bine și crapă foarte mult. Scorpionii se ascund în crăpăturile respective, este mai călduț iarna. Ce se mai întâmplă în special în zona Colți-Boziori este că avem ape sărate în adâncime, foarte corozive, dizolvă sulfuri și sunt călduțe”, a declarat pentru Agerpres, managerul Geoparcului „Ținutul Buzăului”, vulcanologul Răzvan Popa.
Cât de periculoși sunt acești scorpioni carpatini
Mușcătura de scorpion, deși nu este mortală arată managerul geoparcului, poate provoca diverse simptome, inclusiv reacții alergice.
„Au 2-4 centimetri, sunt veninoși, dar nu sunt periculoși, veninul lor are aceeași putere cam ca veninul unei viespi. Nu sunt mortali, dar există reacții alergice, cunosc persoane care au fost înțepate și li s-a umflat mâna, dar altfel veninul are aceeași intensitate ca al unei viespi. Este bine să îi lăsăm, nu sunt dăunători. Dacă vedem unul în casă, îl putem acoperi cu un pahar, apoi să îl eliberăm afară. Nu sunt dăunători, mănâncă insecte, nu atacă oameni, schimbările climatice au favorizat extinderea lor. Ca specie în timp geologic cred că ar trebui să fie aici de mii de ani poate, problema este când sau de unde au venit. Mă gândesc că a fost o perioadă mai caldă și au migrat. S-au mai extins dar tradițional cam pe la Buzău erau, în Colți a fost zona lor tradițională. Focarul este la noi în Colți, în „Ținutul Buzăului”, i-am văzut și eu acolo”, a mai precizat Răzvan Popa.
Scorpionul carpatic regăsit cu precădere în zona comunei Colți este identificat în documente și pe platoul Meledic, din comuna Mânzălești.
Printre factorii care pot genera dispariția scorpionilor din arealele în care s-au dezvoltat se numără eliminarea arborilor uscați sau parțial uscați.
„În ceea ce privește specia de scorpion carpatic (Euscorpius carpathicus) o potențială amenințare poate fi reprezentată de eliminarea din habitatele favorabile speciei a arborilor parțial uscați de foioase, sub scoarța cărora se adăpostesc aceste arahnide. Este interzisă colectarea de pe suprafața sitului și a rezervației Platoul Meledic (...) a scorpionului carpatic Euscorpius carpaticus”, se mai arată în document.
Colți este o comună din județul Buzău formată din satele Aluniș, Colți, Colții de Jos și Muscelu Cărămănești. Se află în zona montană și este cunoscută pentru colecția muzeală de chihlimbar, singura din România, aflată în satul de reședință precum și pentru biserica din piatră din zona satului Aluniș.
CITEȘTE ȘI: O bătrână folosea ca opritor de ușă cea mai mare bucată de chihlimbar din lume
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană