• Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative.
• De acum, dacă ai nevoie de o autorizație de construire, primăria poate obține online și gratuit extrasul tău de carte funciară.
Începând de astăzi, cetățenii care solicită autorizații de construire sau certificate de urbanism nu vor mai fi nevoiți să plătească extrasele de carte funciară. Astfel, primăriile și consiliile județene se pot înrola deja în platforma MyEterra, care le permite să obțină gratuit și online extrase de carte funciară și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită diverse acte administrative, precum autorizații de construire, certificate de urbanism și altele, după cum reiese dintr-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării.
Măsura, spune ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, este menită să reducă birocrația și numărul de documente solicitate la ghișee.
„Astfel, reducem birocrația și numărul de acte pe care trebuie să le depună cetățenii când solicită autorității locale autorizații sau alte acte specifice”, a transmis Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Aceasta este cea de-a treia etapă în procesul de simplificare a emiterii documentelor de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), după ce, din 7 aprilie, extrasele de carte funciară, cele de plan cadastral și cele de primă înregistrare se eliberează gratuit pentru proprietari, dacă solicitantul cere în persoană aceste documente, iar, din 2 iunie, acest serviciu a devenit gratuit și online.
Pentru a beneficia de noile funcționalități oferite de platforma MyEterra, instituțiile administrației publice locale trebuie să transmită o cerere, în care să fie nominalizați reprezentanții autorizați să acceseze platforma.
„Această facilitate vizează simplificarea proceselor administrative și vine în sprijinul cetățenilor care, până acum, trebuiau să parcurgă individual, pași suplimentari pentru obținerea acestor documente. Totodată, măsura contribuie la creșterea eficienței instituțiilor publice prin acces mai rapid la datele cadastrale și de carte funciară”, mai arată sursa citată.
Platforma MyEterra este administrată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Logarea în portal se poate face și cu ROeID.
CITEȘTE ȘI: Din luna aprilie, extrasul de carte funciară poate fi obținut GRATUIT de proprietari
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană