• Peste 80.000 de persoane au trecut până miercuri prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale, numărul pelerinilor dublându-se în 24 de ore.
• „Timpul de așteptare este între șase și opt ore”, au declarat reprezentanții Patriarhiei Române.
Potrivit hărții interactive realizate de Arhiepiscopia Bucureștilor, actualizată în timp real, rândul credincioșilor veniți să treacă prin altarul Catedralei Naționale se termina, la ora 8:45, în Piața Constituției.
„Timpul de așteptare este între șase și opt ore”, a declarat, pentru Agerpres, preotul Adrian Agachi, consilier patriarhal coordonator la Biroul de presă și relații publice al Patriarhiei Române.
Potrivit consilierului patriarhal, pe de altă parte, la pelerinajul desfășurat cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou s-au închinat la Sfintele Moaște aproximativ 120.000 de persoane în total, marți numărul celor care urcaseră Colina Bucuriei fiind de 110.000.
„Persoanelor care așteaptă să intre în Catedrala Națională li se oferă sandvișuri și sticle de apă, asemenea celor de la pelerinajului de pe Colina Bucuriei prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor”, a reamintit preotul Adrian Agachi.
Credincioșii ortodocși pelerini se vor mai putea închina în Sfântul Altar al Catedralei Naționale și în zilele următoare, 30 și 31 octombrie, inclusiv pe timpul nopții, sfântul lăcaș urmând a fi deschis nonstop până în ultima zi a lunii octombrie.
Cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, în perioada 19 - 22 octombrie, Sfintele Moaște au fost scoase din Catedrala Patriarhală și așezate în pridvorul acesteia, de joia trecută, la finalul procesiunii „Calea Sfinților”, acestea fiind depuse spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei.
Miercuri, după închinarea ultimului pelerin, Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală.
Arhiepiscopia Bucureștilor a realizat două hărți interactive actualizate în timp real care arată unde se termină rândul credincioșilor veniți să treacă prin altarul Catedralei Naționale și al celor de la pelerinajul de pe Colina Bucuriei. Datele sunt actualizate cu ajutorul voluntarilor „Tineri în acțiune”, care sunt permanent alături de pelerini.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană