• În Parlament a fost depus un proiect de lege privind legalizarea prostituției care propune reglementarea serviciilor sexuale contra cost pentru scoaterea unui fenomen vechi din economia subterană, protejarea sănătății publice și combaterea traficului de persoane.
• Patriarhia Română își exprimă îngrijorarea profundă și dezaprobarea față de inițiativa care vizează legalizarea prostituției, considerând că un asemenea demers este incompatibil cu învățătura de credință ortodoxă și cu respectarea demnității persoanei umane.
Proiectul prevede ca serviciile sexuale să fie prestate legal de persoane fizice autorizate, încadrate la un cod CAEN existent, cu obligația de a plăti taxe, impozite și contribuții sociale.
Activitatea ar urma să fie desfășurată doar în spații autorizate de autoritățile locale, pe baza unor criterii stricte de amplasare și funcționare.
Inițiatorii susțin că statul nu face decât să recunoască o realitate deja existentă, care funcționează acum fără control sanitar, fără protecție juridică și, adesea, sub influența rețelelor de exploatare.
Ce prevede proiectul de lege
Potrivit proiectului, spațiile unde se vor presta aceste servicii trebuie să fie situate la minimum 200 de metri de școli, lăcașuri de cult, parcuri sau alte instituții stabilite de consiliile locale. Autorizațiile vor fi acordate pe o perioadă de 12 luni, cu obligativitatea reînnoirii anuale.
O componentă centrală a legii este cea medicală. Persoanele autorizate vor fi obligate să efectueze controale medicale periodice, inclusiv pentru bolile cu transmitere sexuală, precum și să participe anual la sesiuni de consiliere psihologică.
Statul mizează și pe un beneficiu fiscal. În prezent, întreaga activitate se desfășoară în afara oricărui cadru de impozitare. Modelele europene arată că fiscalizarea poate aduce venituri consistente: în Germania, industria serviciilor sexuale este estimată la peste 14 miliarde de euro anual, iar în Olanda și Austria taxele locale și licențele generează venituri constante pentru bugetele municipale, potrivit TVRInfo.
Pentru România, specialiștii vorbesc despre sute de milioane de lei care circulă anual nefiscalizat, fără niciun beneficiu pentru bugetul public.
Legalizarea prostituției - o inițiativă incompatibilă cu învățătura de credință ortodoxă
Patriarhia Română își exprimă îngrijorarea profundă și dezaprobarea față de inițiativa care vizează legalizarea prostituției, considerând că un asemenea demers este incompatibil cu învățătura de credință ortodoxă și cu respectarea demnității persoanei umane, transmite Biroul de Presă al Patriarhiei Române într-un comunicat public.
Prostituția reprezintă o formă gravă de exploatare și tranzacționare a trupului omenesc în scop financiar, având consecințe negative profunde asupra persoanei și asupra societății în ansamblu. Legalizarea acestei practici nu conduce la vindecarea realităților sociale dureroase asociate prostituției, ci, dimpotrivă, favorizează proliferarea lor, contribuind la desconsiderarea demnității umane și la degradarea morală a societății, se arată în comunicatul Patriarhiei.
Reiterăm și faptul că România este semnatară a Convenției ONU pentru suprimarea traficului de persoane și exploatării prostituției semenilor care afirmă că prostituția este „incompatibilă cu demnitatea și valoarea ființei umane și pune în pericol bunăstarea individului, a familiei și a comunității”, convenție care obligă statele semnatare să interzică prostituția organizată, mai menționează Patriarhia Română.
Învățătura Sfintei Scripturi și a Bisericii Ortodoxe afirmă în mod constant incompatibilitatea prostituției cu viața spirituală (cf. Deuteronomul 23, 17; 1 Tesaloniceni 4, 3). Din perspectivă creștină, trupul omenesc este „templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6, 19), iar orice formă de exploatare sexuală sau de folosire degradantă a acestuia constituie o încălcare gravă a demnității personale și afectează pe termen lung sănătatea fizică, psihică și sufletească a persoanei.
Legiferarea prostituției nu va conduce la eradicarea traficului de persoane, nici la eliminarea exploatării sexuale și nici la dispariția prostituției ilegale. Dimpotrivă, există riscul real ca aceasta să ofere un cadru legal favorabil extinderii unor practici incompatibile cu libertatea și demnitatea persoanei umane.
În acest context, Patriarhia Română consideră necesară exprimarea unei poziții publice ferme, în conformitate cu învățătura Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți, ori de câte ori inițiativele legislative contravin, în mod evident, valorilor morale și mărturisirii de credință a Bisericii Ortodoxe Române, se mai precizează în comunicat.
Modelul european
Experiența europeană este însă mixtă. Germania, care a legalizat prostituția încă din 2002, a reușit să ofere acces la asigurări sociale și contracte legale, dar se confruntă în continuare cu probleme serioase legate de traficul de persoane și exploatarea muncii.
Olanda, unde controlul este strict la nivel local, a reușit o monitorizare mai eficientă, dar a constatat mutarea fenomenului în mediul online și în apartamente private.
La polul opus se află modelul suedez, unde prostituția nu este legală, iar clientul este sancționat penal, nu lucrătorul sexual. Deși prostituția stradală a scăzut semnificativ, rapoartele Europol arată că activitatea s-a mutat în zone mai greu de controlat, ceea ce ridică alte probleme de siguranță, relatează TVRInfo.
Controverse și mize
În România, proiectul de lege promite să ofere autorităților locale instrumente clare de control: suspendarea autorizațiilor, controale anunțate sau inopinate, sancțiuni contravenționale și cooperare cu direcțiile de sănătate publică. Datele personale ale celor implicați ar urma să fie protejate strict, inclusiv pentru beneficiarii serviciilor.
Criticii avertizează însă că succesul legii nu va depinde de text, ci de capacitatea statului de a-l aplica. Fără controale reale și fără resurse administrative, există riscul ca reglementarea să rămână doar o formalitate.
Dezbaterea rămâne deschisă. Legalizarea nu este o soluție miraculoasă, dar nici menținerea situației actuale nu a produs rezultate.
România este pusă în fața unei alegeri dificile: continuă să ignore un fenomen existent sau încearcă să-l aducă sub control, asumându-și riscurile și responsabilitățile care vin la pachet, mai menționează sursa citată.
CITEȘTE ȘI: Impozitul pe clădiri comerciale va crește prețul materialelor de construcții cu aproape 1%
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană