Elevii ar putea primi gratuit calculatoare miniaturale, a declarat, vineri, la Galaţi, ministrul pentru Societatea Informaţională, Dan Nica. Potrivit Mediafax ministrul Dan Nica a mai precizat că proiectul ar putea fi finanţat "şi cu fonduri europene".
"Anul trecut Google a dat 15.000 asemenea dispozitive gratis copiilor din Anglia. Am vorbit şi eu cu reprezentanţii unei fundaţii pentru ca şi în România să derulăm acest experiment. În Galaţi cu certitudine vom avea un astfel de experiment ca să vedem care e gradul de interes al elevilor şi le-am cerut celor care sunt în Consiliul Naţional al Elevilor să facă demersuri pentru a vedea care este gradul de interes ca să vedem dacă e cazul să intervenim şi la nivelul Guvernului cu un asemenea proiect care poate fi finanţat şi cu fonduri europene", a declarat Dan Nica.
El a mai precizat, la deschiderea lucrărilor Consiliului Naţional al Elevilor, că este vorba despre "un computer de mici dimensiuni" numit Rasberry Pi, care costă 35 de dolari şi care a fost inventat de un grup de profesori de la Cambridge (Anglia). Acest calculator are o interfaţă grafică, permite dezvoltarea de programe, aplicaţii şi chiar jocuri, poate fi conectat la un televizor şi este bazat pe un sistem de operare gratuit, iar cei care l-au proiectat au vizat dezvoltarea creativităţii elevilor care nu au posibilităţi materiale pentru a-şi putea cumpăra un calculator.