Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

lege, violenta domestica, obligatii autoritati locale, pedepse, santiuni,
Categorie: Știri naționale

• Noile prevederi modifică legea privind prevenirea și combaterea violenței domestice, impun obligații clare pentru autoritățile locale de a informa victimele actelor de violență și introduc sancțiuni pentru agresorii care nu respectă măsurile stabilite prin ordinul de protecție.

Principalele prevederi împotriva violenței domestice votate astăzi, de Camera Deputaților, clarifică și înăspresc pedepsele pentru autorii actelor de violență domestică, dar și aduc un plus de protecție victimelor, potrivit Digi24.ro

- Se introduce obligația expresă pentru autoritățile administrației publice locale de a contacta victima în termen de 3 zile de la emiterea ordinului de protecție și cu cel puțin 14 zile anterior expirării ordinului, pentru a o informa cu privire la dreptul de a solicita prelungirea acestuia.

- Se introduce obligația instanței de a dispune, pe lângă măsurile de protecție, obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie sau, după caz, internare voluntară/nevoluntară.

- Dacă agresorul este consumator de substanțe psihoactive, instanța va putea dispune, cu acordul acestuia, integrarea într-un program de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.

- Se introduce obligația pentru agresor de a furniza informații organului de poliție, o dată pe lună, cu privire la efectuarea ședințelor de consiliere psihologică și/sau psihoterapie.

- Se introduce, de asemenea, sancționarea agresorului pentru nerespectarea măsurii de a urma consiliere psihologică și/sau psihoterapie, respectiv de a furniza informații organului de poliție cu privire la efectuarea acestor ședințe.

- În cazul emiterii unui nou ordin de protecție împotriva unui agresor deja sancționat anterior (mai exact în ultimii 5 ani), instanța poate stabili o durată de până la 24 de luni.

- Victima poate solicita emiterea ordinului de protecție, în caz de violență domestică, fie la instanța de pe raza domiciliului său, fie la instanța din circumscripția în care au fost săvârșite faptele de violență.

- Se introduce obligația comunicării deciziei de emitere a ordinului de protecție, în termen de maximum 5 ore de la emitere, și către autoritățile administrației publice locale cu atribuții în domeniul protecției victimelor.

- Potrivit unui amendament, pe lângă oricare dintre măsurile dispuse, instanța dispune și obligarea agresorului să urmeze consiliere psihologică, psihoterapie sau, după caz, poate recomanda internarea voluntară ori poate solicita internarea nevoluntară, în condițiile Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

- În cazul în care agresorul este consumator de alcool și/sau substanțe psihoactive, instanța poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea sa într-un program de consiliere, tratament, dezintoxicare, dezalcoolizare sau asistență de specialitate, potrivit legii.

- În cazul consumului de substanțe psihoactive, se aplică, în mod corespunzător, dispozițiile art. 22 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Camera Deputaților este for decizional în cazul acestui proiect, astfel încât legea merge, acum, spre promulgare la președintele țării.

CITEȘTE ȘI: Agresorii condamnaţi, înscrişi în Registrul agresorilor sexuali, nu se vor mai putea angaja în şcoli, spitale, centre de îngrijire sau de educaţie fizică şi sport

Back To Top