Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Sfanta Lumina, Ierusalim, preot,
Categorie: Știri naționale

• Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă în România cu o cursă specială, în Sâmbăta Mare, în urma unui acord obținut cu sprijinul autorităților române și israeliene.
• „Sperăm să nu escaladeze situația și să putem duce la bun sfârșit această frumoasă misiune și mare binecuvântare pentru ortodocșii români”, a spus reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Ioan Meiu.

Preotul a explicat, pentru agenția de presă a Patriarhiei Române, că delegația română a primit aprobările necesare pentru a aduce Lumina Sfântă în țară. 

„Datorită intervenției Ambasadei României în Israel am primit și noi un culoar de zbor din partea Ministerului de Externe Israelian, de pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, în Sâmbăta Mare. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, vom veni cu o cursă specială de la Tel Aviv, la București, cu Sfânta Lumină”, a declarat părintele Ioan Meiu. „Sperăm să nu escaladeze situația și să putem duce la bun sfârșit această frumoasă misiune și mare binecuvântare pentru ortodocșii români”, a subliniat arhimandritul.

Cum este primită Sfânta Lumină

Despre ceremonia primirii Sfintei Lumini de sâmbătă, reprezentantul Patriarhiei Române a afirmat că va avea loc în condiții diferite față de anii precedenți.

„Procesiunea pentru Sfânta Lumină va fi una deosebită anul acesta, deoarece va coborî (n.r. în Sfântul Mormânt) doar Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, însoțit de câțiva slujitori”.

„De acolo se va împărți Sfânta Lumină ori din Sfântul Mormânt, ori de la Palatul Patriarhiei din Ierusalim, către delegațiile care și-au putut rezolva un zbor anul acesta, către destinațiile lor ortodoxe”, a adăugat părintele.

Zona orașului istoric din Ierusalim este în continuare închisă, din cauza conflictului din Orientul Mijlociu. Procesiunile și adunările religioase sunt interzise, iar accesul la locurile sfinte este restricționat, potrivit The Times of Israel.
Sfânta Lumină este adusă în fiecare an în România începând cu anul 2009 de către reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

După ce ajunge în țară, Sfânta Lumină va fi redistribuită de către reprezentanți din toate eparhiile în parohiile Patriarhiei din România și Republica Moldova.

Apoi Sfânta Lumină va fi adusă la Catedrala Patriarhală și va fi întâmpinată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel printr-o ceremonie specială.

CITEȘTE ȘI: „Descoperă puterea din tine”: Ține-te departe de droguri FOTO&VIDEO

Back To Top