• În perioada 22–26 iunie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat acțiuni de control la peste 1600 de operatori economici nivel național.
• Au fost verificate alimentele din comerț și condițiile de prestare a serviciilor, iar neregulile găsite au dus la sancțiuni în valoare de peste 3,8 milioane de lei.
În urma verificărilor efectuate, comisarii ANPC au constatat multiple neconformități, pentru care au fost aplicate următoarele sancțiuni și măsuri:
- 856 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3,8 milioane de lei
- 619 avertismente.
Valoarea totală a produselor verificate a depășit 11 milioane de lei, iar neregulile constatate au dus la oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 650.000 de lei, oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 160.000 mii de lei și oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 24 de operatori economici.
Ce au găsit pe teren comisarii ANPC
Principalele neconformități constatate au fost:
- inducerea în eroare a consumatorilor privind proveniența produselor de origine vegetală;
- nerespectarea condițiilor prescrise și declarate; lipsa prețului pe unitatea de măsură; depozitare neconformă,
- comercializarea produselor sub promovarea generală a unei zone geografice care, în urma verificărilor, se constată că provin din alte părți ale țării;
- comercializarea unor produse fară elemente de identificare din care să rezulte data durabilității minimale,
- produse lactate fără elemente de identificare și caracterizare;
- produse depreciate calitativ, cu depuneri de mucegaiuri;
- comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită;
- nerespectarea condițiilor/temperaturilor de depozitare recomandate de producător, pentru produsele alimentare;
- comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare;
- utilizarea agregatelor frigorifice cu elemente de etanșare a părților mobile depreciate;
- deficiențe de informare, precum absența traducerilor în limba română, lipsa informațiilor privind perioada promoțională;
- lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate;
- prezența acumulărilor de gheață în ambalajul produselor congelate;
- prestarea serviciilor în spații neautorizate sau care nu respectă condițiile legale de funcționare;
- absența devizelor aferente serviciilor prestate consumatorilor;
- lipsa notelor de comandă pentru autoturismele aflate în unitățile service;
- lipsa afișării prețurilor și a altor informații necesare pentru consumatori precum durata realizării lucrării;
- lipsa menționării datelor de identificare ale producătorului sau importatorului (nume, adresă, punct de contact).
Iată imaginile:









- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană